mascați și măscărici
Am ajuns, ca urmare a unui șir de decizii haotice dar strălucitoare prin penibilul lor, o națiune de mascați. O națiune de mascați condusă (citește: mînată) de o adunătură de măscărici.
Am ajuns, ca urmare a unui șir de decizii haotice dar strălucitoare prin penibilul lor, o națiune de mascați. O națiune de mascați condusă (citește: mînată) de o adunătură de măscărici.
am ieșit azi să iau o pîine
pe drum, răsfirate ca mărgelele pe ață, cozi: la bancă, la magazinul de delicatese, la direcția de taxe și impozite etc. etc. etc.
toate micile cafeterii/buticuri cu profil alimentar au cîte o tejghea improvizată în ușă și niște bănci aruncate pe trotuar, doar-doar or convinge vreun rătăcit să adaste și să le “scape” ceva firfirei
Dragă cetitorule, a fost odată ca niciodată …
(Iertare să-mi fie, dar e absolut musai să revin, abrupt și în direct, pe firul poveștilor noastre cu ceea ce are toate șansele să devină Povestea poveștilor de la Big Bang istorisire; căci o snoavă mai snoavă ca asta mai rar cetire…)
Nu cred să existe pe lume cineva care să-și dorească în mod conștient să fie bolnav. Elevii care înghit cretă pentru a fenta o teză o fac cu siguranță din inconștiență. Iar deținuții care-și bat cuie-n cap pentru cîteva zile de “evadare” procedează probabil așa dintr-un calcul disperat.
Ai cancer? Ghinion! N-am spus-o eu, ci niște distinși cercetători – ei bine nu, n-ați ghicit – americani.
Dacă ar fi să cred tot ce se mai scrie prin ziare, mi-aș putea deja permite să mă relaxez. Complet, total și ireversibil. Omenirea va fi se pare, în cele din urmă și pînă la coadă, salvată. Carevasăzică inclusiv eu, ca parte cu drepturi depline a acestei omeniri. Iar acum vine […]
Greu, vorba lui nenea Iancu, se mai împușcă azi francul (de fapt dolarul, că între timp francofonia a devenit o dulce și – prin comparație – nevinovată amintire, iară pe noi ne-au năpădit yankeii, cu tot cu cowboi și cu tot restul neamului lor).
A trecut, iată, puțin peste un an de cînd incomparabila Angelina (consoarta inegalabilului Brad), într-un acces de spaimă necontrolată (altfel însă extrem de bine mediatizată), a decis să arunce bomba. De fapt bombele, pentru că sînt (sau au fost) două.
E atît de greu să aduci o fiinţă la viaţă încît pur şi simplu nu are sens. Şi e atît de cu deosebire şi superb de complicat să menţii o fiinţă în viaţă încît devine de-a dreptul iraţional. Ştiinţa nu are nici cea mai mică problemă să proclame (şi să lucreze cu) lucruri şi concepte iraţionale (vezi, bunăoară, conceptul de număr iraţional sau, poate ceva mai greu de prins, ideea de boală psihică).
Somnul nostru, ce-am făcut cu el? Se prea poate ca, în curînd, să ne gîndim la modul cel mai serios să mai adăugăm un rînd la rugăciunea “Tatăl nostru”. Incredibila sugestie vine, și mai incredibil, de la niște cercetători israelieni. Adică tot evrei, cum ar veni.
Sîntem, noi oamenii, cam două treimi apă (ceva mai mult în copilărie, din ce în ce mai puțin pe măsură ce înaintăm în vîrstă). Ar trebui, așadar, să ne simțim în largul nostru în tot ce are legătură cu apa. Mai ales atunci cînd o bem pentru că, nu-i așa, astfel ne păstrăm integritatea.
Socoteala din tîrg nu se potrivește cu cea de-acasă, ne tot spun ăi bătrîni. Or fi știind ei ceva. Dar hai să vedem bunăoară cum se aplică povața asta într-o situație concretă și, pe deasupra, de mare interes pentru noi toți.
E ceea ce aud (prea) mulţi oameni loviţi de cancer de la doctorii lor. Chiar dacă doar ei, doctorii sînt cei care nu mai pot face nimic, sau mai exact medicina pe care o practică. Medicină care mai devreme sau mai tîrziu îi pune în poziţia (ba chiar îi obligă, mai exact) să spună acest lucru pacienţilor lor.
Nu, nu e acel Făt-frumos pe care îl ştim cu toţii din cărţile de poveşti. Nu. Mai nou călăreşte nu un cal alb, ci o Toyota full-option. Şi nu mai poartă un paloş de oţel, ci un dispozitiv electronic ultrasofisticat.
Inspirat probabil de spectaculoasa ieşire la rampă a Angelinei (şi, posibil, şi olecuţă invidios pe impresionantul ei succes fără frontiere), Michael Douglas a decis să ia şi el calul de căpăstru rara pe coclauri. Întrebat de un reporter dacă nu cumva cancerul oro-faringian de care suferă poate fi atribuit anilor sălbatici în care „a băut ca un peşte şi a fumat ca un diavol” (ca să nu mai pomenim şi de droguri, că e ilegal), vedetul a răspuns nonşalant:
Așadar, Angelina și-a tăiat sînii. A făcut-o pentru a se proteja de un (ipotetic) cancer de sîn, după cum susține ea într-un mesaj post-factum intitulat “Alegerea mea medicală” (My Medical Choice). A ales, cu alte cuvinte, să se mutileze de teama unei boli pe care nu o are încă, dar pe care s-ar putea să o facă (cîndva, nu se știe cînd).
Vuiesc ziarele: Angelina și-a tăiat sînii! Cum care Angelina? Nu zău, păi cîte Angelina există pe lumea asta?
Sau, mai bine zis, cui nu-i e? Tuturor ne e frică de cancer, că doar așa am fost învățați. În fond și la urma urmelor, cancerul omoară.
Iar cei care ne aduc minunata veste sînt, bineînțeles, inepuizabilii cercetători britanici (care, între noi fie vorba, se pare că nu sînt la curent cu eşecurile repetate şi răsunătoare ale colegilor lor americani în unilateral declaratul lor război împotriva, ați ghicit, cancerului).
“… lupta (sau, pe stil american, războiul) împotriva cancerului …”
“… eliminarea acestui flagel modern numit cancer…”
“… mobilizarea întregii omeniri pentru combaterea cancerului …”
“… cancerul poate (și va) fi (în cele din urmă) învins …”