Aşa cum i-am promis lui Eufrosin, începem să vorbim despre rolul alimentației în boala numită cancer. Vom discuta despre ce trebuie să mîncăm dacă îmbolnăvim de cancer, pentru a putea spera să ne vindecăm. Iar dacă înțelegem acest lucru cît timp sîntem sănătoşi, poate schimbăm din timp ceva în modul în care ne hrănim, pentru a preveni cancerul. Principiile sînt aceleaşi, în definitiv.
Astăzi, pe cînd lucram la pagina de patologie a acestui blog dedicată cancerului de piele, am regăsit printre factorii de risc o condiție precanceroasă numită keratoză actinică. Este vorba despre o zonă de piele care se modifică şi devine mai aspră, chiar solzoasă. Care mai degrabă se simte decît se vede, fiind de aceea cu atît mai periculoasă, în lipsa unui (auto)examen periodic.
Din cele mai vechi timpuri oamenii au venerat soarele. În acelaşi timp însă s-au temut de el. Şi deşi îl căutau fără încetare pentru capacitatea lui de a susține viața, ştiau ce mult rău le putea face dacă îi stîrneau mînia. Poate şi din acest motiv multă vreme idealul frumuseții feminine a fost o piele albă, neatinsă de soare (vezi şi Albă-ca-Zăpada). Putem afla acest lucru şi din poveştile româneşti, unde tinerele domnițe, ba chiar şi Făt-Frumos din lacrimă aveau invariabil o piele albă ca laptele.
Cineva a ajuns astăzi pe blog cu această căutare: “noduli la colon”.
Nu ştiu dacă a găsit ce căuta în pagina de cancer de colon, pe care se pare că a accesat-o. Nu ştiu nici dacă va mai reveni foarte curînd aici, în cazul în care a găsit informația respectivă.
Pentru mine însă e un bun prilej să abordez acest subiect, care e de interes pentru mai multă lume decît poate părea la prima vedere.
Un fumător înrăit, Sigmund Freud fuma 20 de țigări de foi pe zi în ciuda avertismentelor primite de la colegi. Datorită frecventelor sale referiri la simbolismul falic, colegii săi îl ironizau pentru forma “falică” a trabucului. Se pare că Freud le replica “uneori un trabuc e doar un trabuc”.
Ar putea fi opera de artă a unui geniu neînțeles. Dar nu e.
E o banală fotografie a unui plămîn ciuruit de boală. În alb e zona de cancer, iar în negru e zona încărcată de fum. Mai exact fum de țigară.
Am început acest blog în primul rînd pentru a-i ajuta cu sfaturi practice pe cei în nevoie – pe cei cu cancer sau pe apropiații lor. Pentru a nu mă îndepărta de acest obiectiv, voi răspunde astăzi la cîteva întrebări rezultate din subiectele căutate pe internet de cei care au accesat blogul nostru.
Ce e cancerul?
Păi hai să vedem. La un moment dat o celulă a corpului nostru o ia razna. Numim acest fenomen transformare malignă. Cumva această celulă este ocolită de mecanismele de apărare ale corpului, se aşează bine în locaşul ei şi începe să crească.
Doamnelor şi domnilor!
Din China ne parvine, prin grija profesioniştilor de la ziarul Libertatea, cel mai nou tratament pentru cancer. Tratament de medicină tradițională, 100% natural. Păi nu e tutunul o plantă? Iar berea, nu e făcută ea doar din apă, orz şi hamei?.
Astăzi vom vorbi despre un bărbat la fel de puternic. Un bărbat cu un destin fabulos, aproape magic. Steve Jobs, căci despre el este vorba, se numără printre cei care au inventat computerul personal. La un moment dat compania Apple, pe care o fondase şi de la a cărui conducere fusese îndepărtat, se îndrepta rapid către faliment. A revenit la conducerea ei şi a salvat-o de la o moarte sigură cu un computer delicios: iMac (G3).
E o frenezie fără precedent în țara noastră. Toți vor să ne bage mîna în buzunar. Şi nu, nu e vorba de mărunții hoți de buzunare de prin autobuze şi tramvaie. Ăia sînt başca. E vorba de Măria-Sa, Statul Român. Mai exact, de Guvernul României, prin tentaculele sale obeze numite şi ministere, încărcate de ventuze paralizante botezate agenții.
Dacă dăm o căutare pe internet pentru “cancer”, prietenul google ne oferă instant milioane de pagini din care să alegem. Problema e că nu putem să le citim pe toate.
Atunci, cum alegem? Timpul nu e de partea noastră.
Ce poate fi mai inofensiv decît nişte banale floricele de porumb? (…)
Nici floricelele nu mai sînt ce erau odată (şi nu sînt nici de departe singurul exemplu). Acum le zicem popcorn, vin gata ambalate la pungă şi se prepară ca atare la cuptorul cu microunde.
Luna asta, în urmă cu doar cîteva zile, tatăl meu ar fi trebuit să-şi serbeze ziua de naştere.
Dacă nu s-ar fi îmbolnăvit de o formă de cancer numită mielom multiplu.
Aşa cum spuneam într-o postare anterioară, un diagnostic de certitudine în cancer se poate stabili doar pe proba de biopsie, prin examen anatomopatologic. (…) Apoi, bineînțeles, biopsia trebuie interpretată de către medicul anatomopatolog. Iar aici intervine întrebarea cea mai importantă pentru noi în acest moment: cum găsim un anatomopatolog bun?
Vorbeam deunăzi despre stadiile prin care trece un bolnav de cancer. Despre cum, atunci cînd auzim acest diagnostic, prima reacție pe care o avem e cea de neîncredere, ba chiar de negare. Nu e adevărat ce mi se întîmplă, nu se poate ca eu să am cancer.
Nu cred să existe vreun om pentru care cuvintele “Ai cancer” să nu reprezinte un adevărat şoc. Iar dacă există, eu unul nu l-am cunoscut. De multe ori amînăm să mergem la doctor – chiar dacă nu ne simțim bine – şi întreținem în noi copilăreasca speranță că, dacă ignorăm boala, aceasta se va hotărî la un moment dat să ne ignore şi ea.
Într-o seară molcomă de toamnă acum mai bine de 70 de ani, un regizor de excepție băga America în sperieți cu o emisiune de radio în care anunța nici mai mult nici mai puțin decît invazia Pămîntului de către marțieni. (…) Ieri, într-o frumoasă zi de mai, am fost, fără voia mea (şi păstrînd desigur proporțiile), protagonistul unui episod similar. Anume, am postat un articol în care încercam să-mi imaginez, în cuvinte simple, ce simte cineva atunci cînd află că e bolnav de cancer.
Nimic nu e mai înfricoşător decît o călătorie în necunoscut, sau o privire care scrutează întunericul. Elisabeth Kübler-Ross ne spune la ce trebuie să se aştepte cineva care a fost diagnosticat cu cancer. Sînt cinci stadii ale durerii, care formează aşa-numitul model Kübler-Ross:
