Archive for ianuarie, 2011

ianuarie 31st, 2011

mezelicuri, în fond …

by doctorul

Iar cîrnații rîd în soare (foto: www.obviousmag.org)

“Mezelurile dăunează grav sănătății!”

În curînd cu poze colorate însoțite de mesaje scrise cu litere de-o şchioapă care să ne explice fără ocolişuri riscurile de sănătate la care ne expunem dacă le consumăm. Printre altele multe şi cîteva tipuri de cancer cu localizare în principal digestivă.

Poate că pare desprins dintr-un film – nu e clar încă dacă unul horror sau doar unul ştiințifico-fantastic – însă e doar cruda (viața bate, din nou, filmul) realitate. Mai ales că, spre deosebire de fumat – care în mod evident nu ne satisface nici o nevoie fiziologică – la mîncare nu prea putem renunța. Iar pînă una-alta mezelurile (precum şi cîrnații, crenvurştii, hotdogii, parizerul şi mai ştiu eu ce alte mațe umplute) intră la categoria alimente. Ba chiar sînt vîndute ca atare prin tot felul de mini-, super- şi hiper-marketuri.

Am cunoscut pe cineva care lucrase la o fabrică de conserve de peşte şi care jurase să nu se mai atingă pentru tot restul vieții de ele. Se pare că persoana respectivă avea o problemă cu conținutul acelor conserve, că altfel ele arătau toate bine pe dinafară.

Mă întreb, în aceeaşi idee, dacă cei care lucrează prin fabricile de procesare a cărnii se opresc, atunci cînd merg la cumpărături, şi pe la raionul de mezeluri. Ba îmi extind chiar această nevinovată curiozitate şi asupra celor care dau aprobări sau verifică modul în care sînt fabricate toate aceste produse cîrnățoase.

Deoarece sînt perfect conştient de faptul că vor rămîne puternic ancorate în mîlul greu al retoricii, nu voi insista prea mult cu întrebările de mai sus. Prefer să mă întorc pe terenul solid ca o stîncă al dovezilor ştiințifice, care ne spun că preparatele culinare în cauză ne supun – prin anumite ingrediente savant pitite printre măruntaiele lor – unui risc crescut de cancer de stomac dar şi de cancer colorectal. Eventual un discret cancer hepatic, dacă primele două nu sînt de ajuns ca să ne atragă atenția.

Am mai abordat acest subiect în paginile blogului nostru, însă o temă de o asemenea însemnătate pentru biologia umană poate fi doar cu mari eforturi supralicitată. Mai ales că zilele astea vuiesc din aceeaşi pricină mai toate ziarele şi televiziunile, de parcă tocmai au descoperit apa caldă.

Şi cînd colo, erau doar nişte mezelicuri.

(am preluat istoria asta de pe Antena 3 online şi v-o livrez la moment şi nealterată)

fii primul care votează
ianuarie 30th, 2011

pe scut sau sub scut

by doctorul

Povestea spusă de arcadia mă face să mai adăst cîteva clipe asupra subiectului, mai ales că ea ne prezintă, trăită la prima mînă, experiența unor abordări complet diferite ale bolii: una curajoasă, proactivă şi plină de încredere în sine, vizavi de o alta resemnată, defensivă şi lipsită din start de orice speranță.

Se spune că atunci cînd războinicii spartani plecau la luptă primeau de la poporul rămas în cetate urarea de a se întoarce acasă sub scut (adică purtîndu-şi propriul scut, semn că au rămas viață şi că sînt sănătoşi). Asta prin opoziție cu varianta întoarcerii pe scut, pe care nu şi-o dorea nimeni deoarece ea însemna moartea celui în cauză (care trebuia purtat aşadar, pe scut, de către camarazii săi). Indiferent însă de soarta care îi aştepta pe fiecare în parte, cu toții, fără nici o excepție, luptau pînă la capăt cu credința că vor învinge.

Lucrurile nu stau foarte diferit nici în ceea ce priveşte bătălia cu cancerul.

Fie că vorbim despre chinezoaica rebelă care – ignorînd total sfaturile medicilor, ba chiar dînd cu tifla cancerului de care suferea – a adoptat un stil de viață nerecomandat nici chiar celor mai sănătoşi dintre noi, fie că ne uităm la abordarea mult mai rațională aleasă de doctorul David Servan-Schreiber care, nerenunțînd la ajutorul colegilor săi, a adus totuşi modificări majore stilului său de viață. Ambii au în comun atitudinea îndrăzneață, încrederea că pot lupta de la egal la egal cu boala malignă şi, mai ales, că o pot învinge. Că se pot întoarce, cu alte cuvinte, sub scut la viața lor de dinainte de a se îmbolnăvi.

Pe viață şi pe moarte (foto: tideusa.blogspot.com)

Iar aici e momentul pentru o altă pildă din vechime, de astă dată din lumea romană. La sfîrşitul încleştării dintre doi gladiatori învingătorul avea drept de viață şi de moarte asupra celui învins. Dacă însă acesta din urmă luptase cu neînfricare, Cezarul putea, cu un semn al augustului său deget, să îl salveze de la moarte. Sau nu.

Ca şi în arena Colosseumului, şi în lumea reală depindem de cele mai multe ori de o instanță superioară care are soarta noastră în mîinile ei, indiferent de eforturile pe care noi le facem într-o direcție sau alta. Asta nu înseamnă însă nicidecum că trebuie să ne dăm bătuți din start. Dimpotrivă, precum gladiatorii din antichitate, avem datoria să luptăm din toate puterile.

Pînă la ultima suflare.

1 persoană apreciază
ianuarie 29th, 2011

poveste din arcadia

by doctorul

nu e nici o glumă, articolul chiar provine de la arcadia

Poveştile următoare, cărora le-am fost martoră nemijlocită, deopotrivă fericită şi nefericită, încep în 1997 şi respectiv 1999.

Tatăl meu, pe atunci în vârstă de 59 de ani, a sesizat că un nev nevocitar (aluniţă nepigmentată, de culoarea pielii) de pe braţul drept şi-a mărit dimensiunile, devenind stânjenitor.

Având oarecum idee de riscurile pe care le presupun astfel de modificări la nivelul nevilor, i-am spus că va trebui să-l însoţesc foarte curând la un consult de specialitate. Fie pentru că l-a alarmat imperiozitatea cu care i-am vorbit despre riscuri, fie pentru că n-a vrut să abuzeze de timpul meu veşnic neîncăpător, s-a dus la consult singur.

Printr-un concurs nefericit de împrejurări, formaţiunea i-a fost excizată de asistentul de la chirurgie, plaga închisă cu două fire de sutură iar pacientul trimis acasă fără nici un sfat, fără nicio avertizare. Cu recomandarea să se întoarcă peste trei săptămâni după rezultatul anatomopatologic al formaţiunii excizate.

Rezultatul a fost şocant: melanom malign.

Am plecat la Bucureşti, la Institutul oncologic, pentru evaluare. Diagnosticul s-a confirmat: melanom malign stadiul III, adică extins la ganglionii limfatici. S-a efectuat evidarea limfoganglionară axilară dreaptă (adică s-au extirpat ganglionii axilari), s-a instituit chimioterapia.

Prognosticul era sumbru, viitorul se exprima în luni de zile.

După aproximativ o lună în care, copleşit de diagnostic, a fost apatic şi deprimat, odată ajuns acasă a început să culeagă informaţii despre boală, să studieze cazuri similare, metode de tratament alternative, timp în care a continuat şedințele de chimioterapie şi tratamentul cu interferon.

După două luni a renunţat la chimioterapie (“prea multe otrăvuri, mă ucid şi pe mine, nu numai celulele canceroase”!), a început un regim alimentar bazat doar pe legume, fructe, cereale. A renunţat complet la carne, zahăr şi produse de origine animală. A decis să înceapă  o cură de dezintoxicare cu Essiac, un ceai  despre care avea referinţe foarte bune şi să înceapă să facă mişcare fizică; a renunţat la mersul cu maşina, a început să facă gimnastică, să meargă pe jos; a început să respecte orele minime de odihnă; a pus  afacerea pe locul trei, după sănătate şi familie/relaţii. Şi-a schimbat radical modul de a privi şi trăi viaţa.

Dar, cel mai important, a decis să învingă boala. Tonusul i se schimbase, avea o atitudine pozitivă, credea cu adevărat că va ieşi învingător deşi specialiştii nu dădeau speranţe prea mari în cazul unui melanom în stadiul III. Era absolut convins că dacă renunţă la obiceiurile nesănătoase, dacă se va ocupa deopotrivă de corpul, mintea şi sufletul său, ca un întreg, Cel de Sus va face restul şi se va vindeca.

Anul acesta va împlini 74 de ani. Este un om sănătos şi voios. Povesteşte oricui are timp să-l asculte că miracolele se întâmplă celor care cred în ele.

Prin comparaţie, la polul opus, am trăit aproape în paralel, la distanţă de mai puţin de doi ani, drama socrului meu, diagnosticat cu cancer de colon în stadiu iniţial, cu un prognostic pozitiv.

Numai că pacientul, în momentul în care a auzit cuvântul “cancer” a decis că va muri, în ciuda speranţelor mari de viaţă pe care i le dădeau medicii în urma colectomiei (extirparea porţiunii de colon afectată) şi a examenului anatomopatologic.

Senin după nori (foto: www.obviousmag.org)

A devenit tot mai trist, tot mai abătut, preocupat excesiv de boală, deprimat. La două luni după intervenţie s-a stins.

Fiecare bolnav e unic, fiecare întâmpină boala cu arme diferite, fiecare boală e particulară.

Trăind însă nemijlocit aceste două experienţe apropiate, pot afirma cu convingere că atitudinea în faţa bolii este decisivă.

Nu toţi ies învingători, e drept, din lupta cu cancerul. Dar fiecare bolnav are datoria să lupte, să încerce, să nu se dea bătut.

Miracolele se întâmplă celor care cred în ele.

4 persoane apreciază
ianuarie 28th, 2011

învingi sau eşti învins

by doctorul

Învingător şi învins (foto: sanjaygora.wordpress.com)

Nu există boli, ci doar bolnavi. Este unul dintre primele lucruri pe care îl află orice student la medicină.

Şi chiar dacă mai apoi învață tot despre boli, acelaşi student la medicină ştie că atunci cînd va ajunge medic va trebui să trateze pacienți individuali. Oameni diferiți, fiecare cu modul lui de a primi, de a duce şi de a lupta cu boala.

Contează foarte mult cum alegem fiecare dintre noi să ne “purtăm” boala, atunci cînd aceasta ne încearcă. Putem să ne înclinăm în fața ei acceptîndu-ne soarta – bună sau rea – fără să facem vreun efort special pentru a ne însănătoşi. Sau putem să ne mobilizăm pentru a o învinge – de pildă să ne schimbăm în parte sau în întregime stilul de viață – cu credința că sîntem mai puternici decît ea.

Mai putem deasemenea să ne lăsăm orbeşte pe mîna primului medic care ne iese în cale, fără să încercăm să înțelegem mai bine ce se întîmplă cu noi. Sau putem să ne implicăm activ în tratarea propriei boli, căutînd cea mai bună alternativă terapeutică şi devenind astfel parteneri ai medicilor care ne conduc tratamentul.

Este foarte adevărat că medicul are un rol mai mult decît important în recăpătarea stării noastre de sănătate, că nu degeaba şi-a tocit atîta amar de ani coatele pe băncile şcolii. Însă la fel de adevărat este că fiecare dintre noi avem un rol – pe care aş îndrăzni să-l consider decisiv – în lupta noastră cu boala.

Doctorul ne poate face bine. Însă numai dacă noi îl lăsăm să o facă.

fii primul care votează
ianuarie 27th, 2011

din transplant în tumoră

by doctorul

Sau, în limbaj mai puțin medical, din lac în puț.

Este ceea ce a trăit Mary-Ann, o scoțiană care suferea de insuficiență renală (o boală gravă a rinichilor, care pierd capacitatea de a elimina toxinele care se acumulează permanent în corpul nostru).

Toate necazurile ei păreau să se fi terminat atunci cînd Mary-Ann a primit un transplant de rinichi. Pentru a se putea bucura o vreme mai îndelungată de rinichiul ei de împrumut, Mary-Ann a avut nevoie de un tratament cu medicamente care să îi slăbească sistemul imunitar. În lipsa acestui tratament corpul ei ar fi putut dezvolta o reacție de rejet (respingere) a rinichiului, cu perspectiva pierderii acestuia.

Nu după multă vreme, un nodul apărut pe un sîn a arătat la biopsie prezența unui melanom malign cu metastaze. Medicii au acționat rapid: medicația imunosupresoare a fost oprită, iar rinichiul îndepărtat. Pentru Mary-Ann a fost însă, din păcate, prea tîrziu.

La scurt timp după această nefericită întîmplare George a trecut printr-o experiență parcă trasă la indigou. Insuficiență, transplant, melanom – o coincidență mai mult decît frapantă. Drept urmare, a fost inițiată o anchetă medicală extrem de laborioasă care a dat de urmele femeii de la care proveneau cei doi rinichi.

Numele donatoarei figura – surpriză – într-o bază de date care înregistra pacienții cu melanom. Cu optsprezece ani înainte, femeia fusese operată pentru o mică tumoră pe piele, iar apoi urmase, timp de nu mai puțin de cincisprezece ani, un tratament la o clinică specializată în melanom malign. În final fusese declarată “complet vindecată”, cu doar un an înainte de moartea sa accidentală în urma căreia a devenit donatoare de organe.

Să punem acum întîmplările de mai sus cap la cap. Deşi oficial declarată “vindecată”, femeia donatoare a păstrat în corpul ei aparent sănătos o serie de micro-tumori. Pe care însă sistemul ei imunitar competent nu le-a lăsat să se dezvolte.

Forme, semne (foto: www.environmentalgrafitti.com)

Situația s-a schimbat însă dramatic atunci cînd aceste micro-tumori au fost transplantate – împreună cu rinichii respectivi – în corpurile lui Mary-Ann şi George. Deoarece sistemele lor imunitare fuseseră intenționat “adormite” pentru a accepta grefa, nu au mai putut ține în frîu micro-tumorile, care şi-au reluat imediat comportamentul haotic şi invadator.

Pentru că au înțeles ce s-a întîmplat, medicii au putut lua măsurile corecte: i-au înlocuit lui George medicația imunosupresoare cu un imunostimulator puternic care să respingă rapid rinichiul purtător de melanom. George s-a întors la dializă, însă la doi ani după intervenție era încă în viață, fără nici o urmă de melanom. Revenit la o activitate normală, sistemul lui imunitar şi-a făcut pe deplin datoria şi a îndepărtat micro-tumorile primite “cadou”.

Încă o dovadă că avem în noi toate resursele pentru a învinge cancerul.

(povestea de mai sus a apărut în New England Journal of Medicine; eu unul am aflat-o tot de la David)

fii primul care votează
ianuarie 26th, 2011

actor în propria viață

by doctorul

În ciuda faptului că a fost posesorul unor superbi ochi albaştri, nu a putut distinge culorile.

Drept urmare, deşi a dorit să devină pilot, nu s-a “calificat” decît pentru un curs de transmisionist radio, calitate în care a luat parte la cel de-al doilea război mondial, pe undeva prin Pacific.

A scăpat de moarte ca prin urechile acului atunci cînd pilotul avionului său, suferind de o infecție la o ureche, a trebuit să rămînă la sol. Toți ceilalți camarazi nu s-au mai întors din misiune.

Paul Newman (foto: www.wikipedia.org)

Întors acasă, a studiat actoria, însă a privit cu reticență plecarea la Hollywood: “Prea aproape de prăjitură.”

Deşi a fost căsătorit de două ori, a fost un familist convins. “De ce să ieşi în oraş pentru un hamburger cînd ai friptură acasă?”

I-a plăcut riscul, pe care l-a luat repetat în doze controlate în numeroasele curse auto la care a participat.

Printre picături a jucat în nenumărate filme pentru care a fost deasemenea fără număr premiat.

După ce a donat mai mulți bani decît sînt alții în stare să cîştige în mai multe vieți, s-a dus împăcat să moară la casa lui, în urma unui cancer de plămîni contractat la capătul unui lung şir de țigări arse fără noimă în tinerețe.

O viață plină de filme, o viață ea însăşi ca un film.

fii primul care votează
ianuarie 25th, 2011

frumusețea vine cu un preț

by doctorul

Pepeni, da! (foto: www.mgid.com)

Moda vine, moda trece.

Iar între aceste două momente relativ uşor de identificat de către orice poet, pardon, jurnalist de nivel mediu, rămîne pentru o vreme alături de noi, procurîndu-ne o iluzorie şi temporară stare de bine.

După care se retrage într-un loc nedefinit pentru un număr neprecizat de ani, doar pentru a reveni la un moment dat în forță, rujată şi pudrată (adică un fel de aceeaşi mărie, dar cu altă pălărie), pentru a ne ademeni din nou.

Din cînd în cînd – destul de rar, din fericire – moda devine furie. Moment în care e nevoie să te ții foarte bine în simțiri, că altfel te ia valul.

O astfel de modă devenită furie este fenomenul implantului de sîni. Care ca modă a început mult mai devreme decît şi-ar putea închipui cei mai mulți dintre noi, primul implant documentat fiind încercat în 1895, cu folosirea de țesut adipos prelevat dintr-un lipom – o tumoră benignă – chiar de la pacienta în cauză (un fel de retuş cu materialul clientului, carevasăzică).

Problemele adevărate – nu că ele ar fi lipsit pînă atunci – au început odată cu transformarea acestei mode în furie. Cohorte întregi de femei pornite în căutarea unei frumuseți croite din vîrful bisturiului s-au trezit după euforia de moment schilodite pe viață. Şi dacă mai pot să le înțeleg pe nefericitele cu care mama natură nu a fost prea darnică la acest capitol, mă întreb serios ce interacțiuni neuronale te pot împinge să schimbi mărimile de la sutien precum alpiniştii ciorapii.

Însă furia e furie şi nu dă nici un semn că s-ar mai domoli. După cum nu se termină dealtfel nici problemele pe care respectiva furie le generează. După ce au fost interzise un număr de ani pe bază de serioase argumente medicale (doar pentru ca apoi să fie reaprobate), implanturile mamare mai vin cu o dandana, pe numele ei “limfom anaplazic cu celule mari”.

Sau, în limba română, o formă rară dar agresivă de boală malignă a sîngelui, un cancer al sistemului imunitar al organismului. Care, e adevărat, reprezintă doar circa 3% din totalul cancerelor la adulți. Un procent mic, dar care aplicat la 5-10 milioane de femei care se estimează că au apelat la implanturi mamare, devine mai mult decît semnificativ.

Iar acest număr creşte cu fiecare zi.

(semnal preluat de la agenția Xinhua – ediția online, care la rîndul ei a luat notițe după un comunicat al agenției americane a medicamentului – FDA)

fii primul care votează
ianuarie 24th, 2011

fiarbă vinu-n cupe

by doctorul

Doar ce s-a potolit – parcă mai ieri – din “fiert”, prin pîntecoase butoaie de pe ale patriei podgorii, mustul pornit pe amețitorul drum al transformării în vin.

Că iar s-a pus pe fiert – de astă dată de-adevăratelea – prin oale şi ibrice puse la foc iute de oameni zgribuliți, alungați de pe străzi de baba iarna cotoroanța. Cu bucăți de mere aruncate în fiertură şi un praf de scorțişoară prefirată de-un pamplezir – ummm, ce dezmierd pe bulbul nostru olfactiv, şi ce răsfăț pe ale noastre papile gustative. Un adevărat regal, conceput parcă înadins pentru epicurieni şi plaisir-işti (deoarece cuvîntul nu e încă în DEX şi nici nu am rude pe la Ministerul de Finanțe ca să fac rost de grafia corectă, l-am scris şi eu cum m-a dus capul).

Noroc si sănătate! (foto: www.healthinfo21.com)

Însă cum noi nu sîntem nici una, nici alta (nu că nu am vrea, însă nu prea ne permitem, că ne cam strînge un ciorap), ne mulțumim cu aspectele ceva mai pragmatice ale situației. Cum ar fi, de pildă, dacă ne poate scăpa şi de altceva în afară de frigul din oase. Păi cu vinul (roşu, sec) am lămurit-o de mult, merele tocmai le-am investigat ieri, iar scorțişoara se pare că nu se lasă nici ea mai prejos.

Fiecare dintre ele au un efect anticancerigen mai mult sau mai puțin pronunțat, cu beneficii de prevenție pentru cele mai diverse forme de cancer. Iar luate împreună, bag seama că rezultatul nu poate fi altul decît un efect cumulat mult mai puternic şi cu siguranță mult mai nuanțat.

Prin urmare, sus pocalul şi la mai mare!

Însă, după cum am mai spus-o deja, fără exces de zel.

(am scris articolul de mai sus după ce am găsit – pe o publicație online – un îndemn la degustare de vin roşu făcută de un celebru farmacolog rus; mi-am zis că, dacă pînă şi un mujic adevărat lasă votca deoparte pentru un pahar de ghiurghiuliu, merită să marchez şi eu momentul)

fii primul care votează
ianuarie 23rd, 2011

un măr, două mere

by doctorul

Mai multe mere.

Dacă tot am adus ieri vorba despre ele, poate e cazul să ne aplecăm un pic asupra lor. Nu de alta, dar se pare că dintre toate fructele, mărul este cel care a influențat cel mai mult destinul umanității.

Spre o pildă mărul – ca simbol al cunoaşterii – a fost cel care l-a izgonit pe Adam din rai. Şi tot un măr – de data asta ca răsplată a frumuseții – a stat la originea războiului troian. Fără de care e mai mult ca sigur că Europa (dar şi restul lumii, probabil) ar fi arătat cu totul altfel.

Dar cum nu e scopul nostru să ne ocupăm de problemele globale ale omenirii, ne oprim aici şi acum la (doar) cîteva dintre efectele ceva mai concrete pe care mărul le are asupra fiecăruia dintre noi.

Să luăm bunăoară sănătatea noastră cea de toate zilele. E stabilit deja că un măr pe zi ține doctorul departe. Cu beneficii deloc de neglijat pentru noi: mai puține ofuri la inimioară, o folosire mai îndelungată a cîntarului pe care ne verificăm greutatea, dar şi perspectiva unor amintiri mai proaspete cu care să ne mîngîiem bătrînețile.

Mărul meu (foto: www.wikipedia.org)

Mai mult – şi de un interes deosebit pentru noi – consumul regulat de mere se pare că ține nu numai doctorul, ci şi cancerul departe. Cu deosebire cancerul de colon, cancerul de prostată şi cancerul de plămîni. Asta deoarece, în ciuda unui conținut de vitamina C relativ scăzut comparativ cu alte fructe sau legume, merele sînt o sursă bogată de substanțe antioxidante.

Aşadar, se pare că un alt proverb începe să se contureze:

Un măr pe zi ține cancerul departe.

fii primul care votează
ianuarie 22nd, 2011

un măr pe zi

by doctorul

Steve şi mărul (foto: http://english.pravda.ru)

Ar trebui să țină doctorul departe, după cum ne învață un proverb galez care a făcut între timp o frumoasă carieră internațională.

Nu este, se pare, cazul lui Steve Jobs, chiar dacă întreaga lui viață se desfăşoară sub semnul mărului. Un măr care nu se poate mînca, dar care aduce totuşi – multiplicat pe milioane şi milioane de iPod-uri, iPhone-uri sau iPad-uri – bucurie pentru tot atîția oameni din întreaga lume.

Zilele trecute Steve a anunțat că îşi ia un concediu medical pentru “a se putea concentra pe sănătate”. Anunțul său a venit cu doar o zi înainte ca Apple – compania pe care a fondat-o şi pe care a transformat-o într-o organizație admirată chiar şi de competitorii ei – să anunțe cele mai bune rezultate din istoria sa.

Cu adevărat remarcabil însă este faptul că Steve a reuşit toate aceste lucruri dintr-o ipostază în care cei mai mulți dintre noi am fi depus de mult armele. Diagnosticat încă din 2004 cu un cancer de pancreas, Steve a suferit mai întîi o operație pentru extirparea tumorii. Mai apoi, după un alt concediu medical de cîteva luni, a trecut cu succes printr-o operație de transplant hepatic.

Iar între timp a făcut toate cele de mai sus.

Ceea ce ne arată nouă că se poate.

(ştirea de mai sus nu a fost ratată de nici o publicație care se respectă; ca atare nu cred că se va supăra nimeni dacă nu voi menționa aici niciuna dintre ele)

fii primul care votează

Content Protected Using Blog Protector By: PcDrome.