ucrainienii nu (mai) “pun botul” la fumat 2
Nici nu s-a ridicat bine smoke-ul de pe anunțul de bune intenții de ieri venit din Rusia, că iată o altă știre ceva mai ancorată în concret produsă de Ucraina.
Nici nu s-a ridicat bine smoke-ul de pe anunțul de bune intenții de ieri venit din Rusia, că iată o altă știre ceva mai ancorată în concret produsă de Ucraina.
Maica Rusia se pare că nu știe să glumească. Căci cît de curînd nu le va mai permite fiilor și fiicelor ei să fumeze aiurea, pe unde îi taie pofta. Doar acasă sau în stradă.
Ura, ura, de trei ori ura! Gata cu tortura de frig și întuneric a iernii! S-a terminat cu ochii mijiți de sub căciulă și cu nasul înghețat pe sub fular. La șifonier cu paltoanele și cu încălțările de iarnă. Vine vara!
Consumul de carne dăunează grav sănătății. Ei bine, poate că va mai trece ceva timp pînă cînd avertismente de acest fel vor apărea pe pachetele de carne cumpărate de la alimentara. Sau prin pauzele publicitare de la televizor.
China este – și asta nu mai e demult un secret – cel mai mare exportator. De (aproape) orice. Supranumită “fabrica lumii”, dar și situată – cel puțin pentru chinezi – în mijlocul lumii (Zhong guo, numele în limba chineză al Chinei înseamnă “Imperiul de mijloc”), China și-a arătat deja cu vîrf și îndesat abilitatea de a inventa, copia și apoi fabrica de toate.
Tuturor celor pasionați de povești nemuritoare, căutători neobosiți ai secretului tinereții fără bătrînețe și ai vieții fără de moarte, vă zic: ziua cea mare se apropie. De fapt, s-ar putea să fi și trecut.
Dacă am văzut că se poate trăi (ei bine, cel puțin pînă la un punct) doar cu nuggets, a venit momentul să confirmăm teoria și cu pizza. Eroina este tot o tînără, și tot din Marea Britanie.
Parcă nu ne era de ajuns că ne înmulțim. Nu, mai trebuie pe deasupra să ne și mărim. Tocmai ce sărbătorirăm (vorba vine) venirea pe lume al celui de-al 7 miliardelea pui de Homo Sapiens. Pe o planetă care, deși rămîne la fel, pare tot mai mică.
Aveam planificat să scriu despre altceva astăzi. Dar cum, nu-i așa, socoteala din tîrg … În sfîrșit, pentru mine un plan bun e acela pe care dacă-l modifici pe ici pe colo prin părțile esențiale ai șanse să iasă ceva și mai bun. Drept pentru care … (și cum vorba lungă …)
Clorochina este un medicament (destul de vechi, dealtfel) folosit în tratamentul malariei. Care însă mai nou este investigat pentru tratarea cancerului. Mai exact, a cancerului de sîn avansat sau metastazat care nu mai răspunde la tratamentul standard.
Apa caldă spală. Apa caldă cu săpun spală mai bine. Cam așa stă treaba și cu noua armă propusă recent pentru continuarea marelui război împotriva cancerului, nimeni alta decît … vechea aspirină.
Pentru că dacă ar fi, am putea cu toții trăi foarte bine doar cu fum. Ceea ce – o știm și noi foarte bine – nu e cazul. Iar dacă mai aveam vreunul dintre noi vreun dubiu, ar cam fi cazul să-l dăm focului.
Cancerul de col are șanse mai mari de a fi vindecat atunci cînd este diagnosticat pe baza testului Babeș-Papanicolau, spun cercetătorii (nici nu mai are importanță care). Iar astfel se deschide un nou teren de luptă și discuții în contradictoriu privind utilitatea procesului de screening în cancer.
Copiii – știm deja asta de la televizor – spun lucruri trăznite. Iar ăsta e un merit al lor. Pe de altă parte copiii mai și fac lucruri trăznite. Bunăoară să mănînce timp de 15 ani doar nuggets pînă la a ajunge pe punctul de a muri.
Am tot vrut să scriu despre asta, însă mereu a apărut cîte ceva. În Cuba cîteva zeci de mii de alergători au luat parte zilele trecute la maratonul anual Terry Fox. Denumit și Maratonul speranței și organizat în peste 50 de alte țări, evenimentul este dedicat unui tînăr canadian care, la doar 18 ani și cu un picior amputat din cauza cancerului, a decis să înceapă o cursă de-a lungul țării pentru a strînge fonduri pentru cancer.
O cheamă Abraxas și, așa cum se întîmplă de cele mai multe ori în marketing, cu cît numele e mai pompos, cu atît știe produsul sau serviciul să facă mai puține. Chiar în timp ce scriu îmi dau seama că poate nu a fost identificată chiar degeaba. Însă nu pentru că ar putea avea vreo consecință benefică (sînt prea multe exemplele care exclud deja această variantă).
O nouă știre din ciclul “mai tăiem un pic pe ici, pe colo, prin părțile neesențiale” și-a făcut loc zilele trecute prin pagini de media.
Speranța moare ultima, se spune. Îmi fac așadar ca de obicei datoria și anunț un nou medicament pentru cancer recent aprobat pentru uz în Europa. Medicamentul se numește Zelboraf (iar substanța activă vemurafenib) și este indicat în melanomul malign ajuns în stadiu avansat.
Circumcizia a fost, este și va rămîne o chestiune sensibilă. În primul rînd pentru aspectele religioase pe care le implică, dar nu neapărat în al doilea pentru cele etice. Respectiv, cum se poate justifica o intervenție mutilantă (tăierea unei părți a corpului) aplicată unui copil lipsit de discernămînt și fără putere de decizie, într-o situație care nu implică nici un risc patologic (îmbolnăvire) sau vital (deces)?
Iaca poznă cum am fost prins în flagrant taman cînd vărsam mai abitir lacrimi de crocodil pentru mioritica noastră țărișoară. Ziceam că nu s-au inventat încă suportul și consilierea psihologică pentru bolnavii de cancer din România (cele adevărate, că altminteri putem la fel bine să susținem că avem și autostrăzi).