cancer de ficat


vă mai amintiți de mi-mi?

Ei bine, după ceva mai mult de un an de cînd am făcut cunoștință, mi-mi se întoarce. De data asta însă doar pentru a-și lua rămas bun de la noi și de la formula care a consacrat-o. Coca-Cola și Pepsi, marii comercianți de mi-mi la sticlă (sau la cutie, după caz) s-au aplecat în sfîrșit în fața evidenței și au acceptat, mai de voie, mai de nevoie, să schimbe rețeta celebrei lor ape colorate.


cancerul ca armă politică

Hugo Chavez este un personaj colorat, fără doar și poate (nu știu cît din această faimă se datorează meritelor personale și cît influenței “binevoitoare” a canalelor mediatice internaționale, dar asta e o altă poveste). Zilele trecute, în urma anunțului că (și) președinta Argentinei, Cristina Kirchner, este bolnavă de cancer, Hugo a opinat că aceasta (respectiv, “înlesnirea” îmbolnăvirii de cancer a liderilor politici incomozi) ar putea fi o nouă armă de luptă politică folosită de SUA, prin brațul ei internațional numit CIA*.


coca-cola are mi-mi 6

Tocmai am aflat. Se pare că, la fel precum Ana are mere, Coca-Cola are mi-mi. Sau, mai exact, 2-Mi si 4-Mi. Nu se ştie exact cînd şi cum s-a pricopsit cu ele, însă ambele sînt cancerigene. Şi, chiar dacă sînt indispensabile în obținerea inspiratei culori caramel a celebrei băuturi, se pare că firma producătoare va trebui să renunțe la ele.


cancerul ca stil de viață 2

Dacă tot a fost Ziua Mondială a Cancerului, am zis că ce-ar fi să mă uit un pic prin ziare, că de regulă la aşa zile importante mai apar lucruri care ne pot fi de vreun oareşce interes. Şi ce credeți c-am aflat? Păi, pentru început, numai lucruri bune. Bunăoară, cum că tot mai multe popoare din țări foste sărace, dar pornite mai nou cu avînt pe drumul dezvoltării economice, încep să se bucure de binefacerile progresului.


mezelicuri, în fond … 4

“Mezelurile dăunează grav sănătății!” În curînd cu poze colorate însoțite de mesaje scrise cu litere de-o şchioapă care să ne explice fără ocolişuri riscurile de sănătate la care ne expunem dacă le consumăm. Printre altele multe şi cîteva tipuri de cancer cu localizare în principal digestivă. Poate că pare desprins dintr-un film – nu e clar încă dacă unul horror sau doar unul ştiințifico-fantastic – însă e doar cruda (viața bate, din nou, filmul) realitate.


rana care nu se vindecă 18

Rudolf Wirchow a fost un medic german de renume, considerat părintele patologiei moderne şi creditat, printre altele, cu identificarea celulelor din leucemie. Acum mai bine de o sută de ani, după ore şi ore de observații aride la microscop el a descris – într-un mod mai degrabă poetic – ceea ce a văzut el că înseamnă cancerul. În cuvintele lui, boala malignă nu e altceva decît o încercare de reparare a unei răni în cursul căreia, din diverse motive, ceva nu a funcționat bine.


aspirină fără frontiere 3

Celebrii şi ubicuitarii cercetători englezi s-au prins probabil că lumea începe să se confrunte cu o inflație de studii care li se datorează, cu riscul major ca descoperirile lor să nu mai intereseze pe nimeni. Aşa că au început să recurgă la diverse stratageme, cum ar fi în acest caz asocierea cu cercetătorii scoțieni şi cu cei japonezi (parcă începe să devină un pic mai credibil, nu-i aşa?).


tămîia, tutunul zeilor 9

Ultima dată cînd m-am luat (iar) de cvasi-omenescul obicei al fumatului, Daria B. mi-a aruncat o provocare prietenească: “Bine-bine, înțeleg că ai ceva împotriva tutunului, dar de fumul de tămîie ce părere ai, e mai sănătos?” (citat aproximativ din memorie). Bună întrebare – m-am gîndit imediat – stai să vezi că m-a prins! O fi ea tămîie, într-adevăr, dar tot fum scoate. Iar fumul e fum, oricum te-ai uita la el. Ca să cîştig timp i-am sugerat să facă singură un test cu ambele mirosuri, apoi m-am pus pe investigat. Cu promisiunea de a reveni cu un articol pe această temă.


cel mai tare şi mai tare 11

Dar nu din parcare, ci dintr-o listă exclusivistă cu cele mai nocive substanțe pentru fragila ființă umană. Nu că aceasta – ființa adică – nu ar contribui cu propria sa mînă la respectiva fragilitate. Ca să nu mai prelungesc inutil suspansul intru direct în subiect. Se vede treaba că, dintr-un grup de 20 de pretendenți la titlul de inamicul chimic numărul unu al sus-numitei ființe, alcoolul e un fel de rege neîncoronat.


a bea sau a nu bea 9

Aceasta e (cel puțin pentru noi şi cel puțin pentru astăzi) întrebarea. Iar dacă poporul a dat deja un răspuns gîlgîitor la acestă dilemă lichidă, noi, ca filozofi amatori ce preferăm întotdeauna un fir de mătase savant despicat în patru unui odgon zdravăn de cînepă neprelucrată, mai adăstăm preț de o duşcă asupra subiectului.


cinci pentru infern 16

Am tot vorbit despre cum am ajuns să ne hrănim într-un timp care parcă nu mai are răbdare cu noi. Sîntem grăbiți, sîntem nepăsători, sîntem teribil de naiv de inconştienți. Ne luăm sănătatea ca de la sine înțeleasă şi nu acceptăm nici în ruptul capului că ni se poate întîmpla ceva rău. Altora poate, nouă în nici un caz.


adevărul gol-goluț … 7

Este că băuturile răcoritoare, carbogazoase sau nu, chiar ne pot îmbolnăvi de cancer. Vă promiteam într-un post anterior (în care vorbeam despre efectele incredibil de nefaste pentru sănătate ale unei singure sticle de băutură răcoritoare) că vom face această demonstrație. Să o luăm aşadar metodic, de la o margine.


tati, n-ai o țigară? 5

Viața bate filmul, iar realitatea întrece orice imaginație, după cum ştim deja cu toții. Ce avem acum? Țigările încep să înlocuiască bomboanele, pe măsură ce tot mai mulți copii încep să fumeze. Tot mai mulți şi de la vîrste din ce în ce mai mici. Cît de mici?


pui cu steroizi 11

Îmi amintesc cum imediat după revoluție, în timp ce fermele avicole erau devalizate de mînia populară, am fost invadați de americani. Dar nu de americanii pe care îi aşteptau bunicii noştri încă de la sfîrşitul celui de-al doilea război mondial, ci de puii lor. Mari, frumoşi, cu pielea întinsă plesnind de sănătate (vorba vine, că erau gata congelați). Drept pentru care le-am oferit imediat şi necondiționat galantarele noastre. Că noi tot nu prea mai aveam ce pune în ele.