Am tot vrut să scriu despre asta, însă mereu a apărut cîte ceva. În Cuba cîteva zeci de mii de alergători au luat parte zilele trecute la maratonul anual Terry Fox. Denumit și Maratonul speranței și organizat în peste 50 de alte țări, evenimentul este dedicat unui tînăr canadian care, la doar 18 ani și cu un picior amputat din cauza cancerului, a decis să înceapă o cursă de-a lungul țării pentru a strînge fonduri pentru cancer.
Speranța moare ultima, se spune. Îmi fac așadar ca de obicei datoria și anunț un nou medicament pentru cancer recent aprobat pentru uz în Europa. Medicamentul se numește Zelboraf (iar substanța activă vemurafenib) și este indicat în melanomul malign ajuns în stadiu avansat.
Probabil că guvernanții noștri au aflat și ei opinia distinsului om de știință. Respectivul, ditamai Președintele Regale in Marea Britanie, nu crede că vom putea învinge vreodată cancerul. Să scădem incidența îmbolnăvirilor poate, dar să-l eliminăm sau măcar să-l aducem la un nivel nesemnificativ, în nici un caz.
Lucica Bunghez este un nume care nu spune nimic celor mai mulți dintre noi. Cu atît mai puțin avem, cei mai mulți, cunoștință despre evenimentul pe care îl sărbătorește ea astăzi. Acum opt ani, Lucica pierdea, în decurs de doar cîteva ore, două treimi din greutate.
Drama prin care trec Kezia și Saoirse mi-a adus aminte de o altă poveste, la fel de emoționantă și aproape trasă la indigo. O poveste care se petrece – atît geografic cît și sufletește – mult mai aprope de noi. O poveste care se scrie, de astă dată, direct în limba română.
Astăzi am primit de la Larisa un mesaj – comentariu la un post anterior – pe un ton oarecum războinic, pe care îl reproduc (cu grafia originală) in integrum: “Inainte sa postezi asa ceva mai bine informeaza-te.
Drept mulțumire pentru că i-am răspuns la primul set de întrebări, Ștefania a revenit cu altele. Din aceleași rațiuni îi (și le) ofer (ei și tuturor celor interesați) umila mea opinie în legătură cu:
1. Stemulin
– combinație mai mult sau mai puțin naturală (nu este indicată sursa acizilor nucleici – ADN și ARN – și a timozinei) despre care se pretinde – fără a se aduce vreo dovadă în acest sens – că poate stimula producerea de celule stem din măduva osoasă;
Zilele trecute media mioritică a fost inundată de (încă) o știre din ciclul “noi sîntem români”. “El e românul care a găsit un leac împotriva cancerului” titra – prin condeiul unei prea june, probabil – ditamai ziarul “Adevărul”. “Hait!”, mi-am zis, în timp ce știrea se revărsa înspre noi din toate canalele și ungherele de informare, punînd în alertă maximă cetățeni altfel extrem de pașnici.
Nu, nu e un îndemn auzit pe la vreun concurs de frumusețe. Deși poate că așa pare. Cele cîteva cuvinte care ne duc cu gîndul la un titlu din Playboy reprezintă de fapt numele unui proiect (Be bold, feel beautiful – în engleză, în original) de o cu totul altă […]
Ziua de azi a fost ceva mai relaxată (dar cu nimic mai puțin interesantă), deoarece a venit rîndul suporterilor. Cei doi invitați de astăzi nu au pregătire medicală, dar poate tocmai asta face și mai interesant modul în care au ajuns să ia contact și apoi să susțină terapiile naturale și medicina integrativă.
De data asta nu m-am mai trezit cu noaptea în cap, pentru că am verificat ieri și Kevin s-a ținut de promisiune: înregistrarea rămîne online timp de 24 de ore. Ce am aflat azi? Păi ar cam fi cîteva lucruri.
E Pinktober (adică un fel de Roztombrie) în Fiji. Un mod ghiduș de a numi luna octombrie pentru a marca înscrierea respectivei țări în campania mondială de conștientizare a cancerului de sîn. Fiji e o insulă pierdută pe undeva prin Oceanul Pacific. O destinație spre care turiștii se îndreaptă cu speranța […]
… iar eu încep să număr din nou dar nu boboci, ci articole nu cucuruzi, ci cuvinte împreună cu voi toți, cei care ați mai trecut pe aici şi cărora – îndrăznesc să sper – v-am poate lipsit aşadar, de (imediat) mîine, iacătă-mă înapoi
Povestea spusă de arcadia mă face să mai adăst cîteva clipe asupra subiectului, mai ales că ea ne prezintă, trăită la prima mînă, experiența unor abordări complet diferite ale bolii: una curajoasă, proactivă şi plină de încredere în sine, vizavi de o alta resemnată, defensivă şi lipsită din start de orice speranță. Se spune că atunci cînd războinicii spartani plecau la luptă primeau de la poporul rămas în cetate urarea de a se întoarce acasă sub scut (adică purtîndu-şi propriul scut, semn că au rămas viață şi că sînt sănătoşi).
Poveştile următoare, cărora le-am fost martoră nemijlocită, deopotrivă fericită şi nefericită, încep în 1997 şi respectiv 1999. Tatăl meu, pe atunci în vârstă de 59 de ani, a sesizat că un nev nevocitar (aluniţă nepigmentată, de culoarea pielii) de pe braţul drept şi-a mărit dimensiunile, devenind stânjenitor. Având oarecum idee de riscurile pe care le presupun astfel de modificări la nivelul nevilor, i-am spus că va trebui să-l însoţesc foarte curând la un consult de specialitate.
Sau poate, şi mai bine, şi verde şi roşu! Aflam ieri cu surprindere (dar şi cu speranță) secretul, bine ascuns pînă de curînd, al cancerului. Iar un distins profesor ne spunea, într-un articol dintr-o revistă de înaltă ținută ştiințifică, că toate substanțele folosite în lupta împotriva cancerului iau ca țintă acest factor cheie.
Începem astăzi un an nou. Cu o pauză. Primele două zile ale noului nostru an coincid cu sfîrşitul unei săptămîni. Cu acea parte a unei săptămîni în care, de regulă, ne odihnim.
E gata, e oficial, se întîmplă! După lupte seculare care au durat cam două-trei luni, Virtualkid ne anunță că a biruit. Toate sînt la locul lor, iar culorile se aşează pe pînză aşa cum a fost ea imaginată de artistul-pictor care a stîrnit totul.
Chiar dacă monstruos de departe, Daniel nu doarme (v-am zis eu!) şi, mai ales, nu iartă. Pe bună dreptate însă, nimic de comentat aici. Am făcut ieri – păcatele mele – o impardonabilă eroare, trimițîndu-vă aiurea-n tramvai să votați petiția cu ierburi la raionul de vitamine (bune şi ele, fără doar şi poate, doar că nu dînsele îşi aveau locul în cătarea noastră zilele astea).
Stîrnite de dragostea unui copil pentru muzică, amestecate de dorința unui tată de a-şi creşte copilul frumos. Şi puse cu meşteşug pe note de doi copii mai mari, care se vor pune la drum lung în prag de iarnă pentru (doar) un capriciu copilăresc.
