Am dedicat săptămîna care tocmai se încheie unor oameni deosebiți.
Deosebiți prin ceea ce au realizat în viață, fiecare în profesia lui. Deosebiți însă şi printr-o experiență personală similară prin care au trecut cu toții: aceea de a fi diagnosticați cu cancer.
Conduce cu o mînă de fier fotbalul românesc şi i se spune Naşul.
Aşa îl cunoaşte acum toată lumea, deşi a avut în tinerețe o carieră de succes ca jucător de fotbal. Dar care nu se compară cu ceea ce a realizat în această a doua lui viață, aceea de preşedinte al FRF.
“Sunt cel mai frumos din oraşul acesta
Pe străzile pline când ies, nu am pereche”
Povestea ei e cu atît mai impresionantă cu cît, pe lîngă campania profesională dusă la lumina zilei, Monica a purtat în subteran şi o luptă personală, poate chiar mai importantă decît prima. Asta pentru că încă de tînără a fost diagnosticată cu un cancer de col al cărui spectru a urmărit-o toată viața.
Am tot vorbit despre Corina şi despre lupta ei cu cancerul. Povestea ei este una care poate să inspire şi să motiveze. Dar nu este nici pe departe singura.
Dana Deac era director al TVR 1 cînd a fost diagnosticată cu cancer de sîn. Un diagnostic care nu a apărut de la început, fapt ce a întîrziat începerea tratamentului. Un diagnostic care i-a schimbat destinul, după cum spune chiar ea.
Zilele astea două-trei căutări pe internet pentru “Corina Dragotescu revine cancer” au ajuns şi pe blogul meu. Nu o cunosc personal pe Corina şi nu am nici vreo relație profesională cu ea. Ne-am aflat la un moment dat – relativ recent – în aceeaşi încăpere, cu ocazia unui eveniment public. I-am remarcat atunci naturalețea, modul direct în care vorbea despre boala ei (eram la un eveniment legat de cancer) şi în care interacționa cu cei din jur.
Practica e cea care ne omoară, ca buni români ce sîntem.
Am simțit nevoia să fac o revenire la articolul de ieri în care prezentam cîteva elemente privind funcționarea Programului Național de Oncologie. Asta pentru că, deşi pe hîrtie totul arată frumos şi asigurător, în realitate lucrurile nu sînt nici pe departe aşa cum ar trebui şi cum ar fi dealtfel normal să fie într-o țară cu pretenții europene. Cam ca în zicala cu gardul şi cu leopardul.
Ce este comisia de oncologie şi ce vrea ea? Să o luăm metodic.
În România bolnavii de cancer beneficiează de servicii gratuite de diagnostic şi tratament în cadrul unui Program Național de Oncologie, susținut de către Casa Națională de Asigurări de Sănătate (CNAS). Aceste servicii sînt acordate la recomandarea unor doctori care aparțin mai multor specialități medicale – oncologi medicali, oncopediatri, hematologi, radioterapeuți şi chirurgi oncologi.
Totul pînă la sănătate, nu-i aşa? De fiecare dată cînd ne îmbolnăvim, chiar dacă e vorba despre o problemă minoră de sănătate, primul gînd care ne vine în minte este: unde găsesc un doctor bun? Cu atît mai mult dacă vorbim despre cancer.
Cineva a ajuns ieri pe blog căutînd pe internet “spital bun de oncologie în străinătate”. Ne oprim aşadar o clipă din parcursul nostru teoretic pentru a oferi un posibil răspuns unei probleme practice de extremă importanță pentru cineva care tocmai a aflat că are (sau e suspect de) cancer.
Un fumător înrăit, Sigmund Freud fuma 20 de țigări de foi pe zi în ciuda avertismentelor primite de la colegi. Datorită frecventelor sale referiri la simbolismul falic, colegii săi îl ironizau pentru forma “falică” a trabucului. Se pare că Freud le replica “uneori un trabuc e doar un trabuc”.
Am început acest blog în primul rînd pentru a-i ajuta cu sfaturi practice pe cei în nevoie – pe cei cu cancer sau pe apropiații lor. Pentru a nu mă îndepărta de acest obiectiv, voi răspunde astăzi la cîteva întrebări rezultate din subiectele căutate pe internet de cei care au accesat blogul nostru.
Ce e cancerul?
Păi hai să vedem. La un moment dat o celulă a corpului nostru o ia razna. Numim acest fenomen transformare malignă. Cumva această celulă este ocolită de mecanismele de apărare ale corpului, se aşează bine în locaşul ei şi începe să crească.
Astăzi vom vorbi despre un bărbat la fel de puternic. Un bărbat cu un destin fabulos, aproape magic. Steve Jobs, căci despre el este vorba, se numără printre cei care au inventat computerul personal. La un moment dat compania Apple, pe care o fondase şi de la a cărui conducere fusese îndepărtat, se îndrepta rapid către faliment. A revenit la conducerea ei şi a salvat-o de la o moarte sigură cu un computer delicios: iMac (G3).
E o frenezie fără precedent în țara noastră. Toți vor să ne bage mîna în buzunar. Şi nu, nu e vorba de mărunții hoți de buzunare de prin autobuze şi tramvaie. Ăia sînt başca. E vorba de Măria-Sa, Statul Român. Mai exact, de Guvernul României, prin tentaculele sale obeze numite şi ministere, încărcate de ventuze paralizante botezate agenții.
Luna asta, în urmă cu doar cîteva zile, tatăl meu ar fi trebuit să-şi serbeze ziua de naştere.
Dacă nu s-ar fi îmbolnăvit de o formă de cancer numită mielom multiplu.
Nu cred să existe vreun om pentru care cuvintele “Ai cancer” să nu reprezinte un adevărat şoc. Iar dacă există, eu unul nu l-am cunoscut. De multe ori amînăm să mergem la doctor – chiar dacă nu ne simțim bine – şi întreținem în noi copilăreasca speranță că, dacă ignorăm boala, aceasta se va hotărî la un moment dat să ne ignore şi ea.
Într-o seară molcomă de toamnă acum mai bine de 70 de ani, un regizor de excepție băga America în sperieți cu o emisiune de radio în care anunța nici mai mult nici mai puțin decît invazia Pămîntului de către marțieni. (…) Ieri, într-o frumoasă zi de mai, am fost, fără voia mea (şi păstrînd desigur proporțiile), protagonistul unui episod similar. Anume, am postat un articol în care încercam să-mi imaginez, în cuvinte simple, ce simte cineva atunci cînd află că e bolnav de cancer.
Nimic nu e mai înfricoşător decît o călătorie în necunoscut, sau o privire care scrutează întunericul. Elisabeth Kübler-Ross ne spune la ce trebuie să se aştepte cineva care a fost diagnosticat cu cancer. Sînt cinci stadii ale durerii, care formează aşa-numitul model Kübler-Ross:
