Cînd vine vorba despre cancer stăm (din ce în ce mai) bine, se pare. Sau cel puțin pe aici prin Europa. Asta ne anunța cu destul entuziasm prin luna februarie a acestui an un grup de experți, după ce au răsfoit cu grijă prin date ale Organizației Mondiale a Sănătății. […]
Ce ar putea avea în comun Steve Jobs şi Hugo Chavez? La o privire rapidă, absolut nimic. Primul e un tip rece, calculat, genul care-şi planifică cu grijă şi cu mult timp înainte fiecare pas. Cel de-al doilea în schimb este un exuberant, un extrovertit care pare a acționa mai mereu […]
Tema de ieri este într-adevăr foarte interesantă – am realizat asta abia după ce am mai citit o dată articolul – însă în acelaşi timp extrem de frustrantă prin limitarea pe care pare că o introduce: cum de numai tumorile maligne sînt “inhibate” de alergii? Sau, altfel spus, este posibil ca această corelare inversă între cancer şi boala alergică să fie valabilă şi pentru alte tipuri de cancer?
Şi-a început încă din tinerețe cariera de actor – la Hollywood, însă a cunoscut consacrarea mult mai tîrziu – la Washington. Unde, pe o scenă aflată în văzul întregii lumi, şi-a jucat atît de bine rolul în primii patru ani încît publicul i-a acordat – cu o majoritate covîrşitoare – dreptul de a mai interpreta încă un act, tot de patru ani.
“Mezelurile dăunează grav sănătății!” În curînd cu poze colorate însoțite de mesaje scrise cu litere de-o şchioapă care să ne explice fără ocolişuri riscurile de sănătate la care ne expunem dacă le consumăm. Printre altele multe şi cîteva tipuri de cancer cu localizare în principal digestivă. Poate că pare desprins dintr-un film – nu e clar încă dacă unul horror sau doar unul ştiințifico-fantastic – însă e doar cruda (viața bate, din nou, filmul) realitate.
Poveştile următoare, cărora le-am fost martoră nemijlocită, deopotrivă fericită şi nefericită, încep în 1997 şi respectiv 1999. Tatăl meu, pe atunci în vârstă de 59 de ani, a sesizat că un nev nevocitar (aluniţă nepigmentată, de culoarea pielii) de pe braţul drept şi-a mărit dimensiunile, devenind stânjenitor. Având oarecum idee de riscurile pe care le presupun astfel de modificări la nivelul nevilor, i-am spus că va trebui să-l însoţesc foarte curând la un consult de specialitate.
Mai multe mere. Dacă tot am adus ieri vorba despre ele, poate e cazul să ne aplecăm un pic asupra lor. Nu de alta, dar se pare că dintre toate fructele, mărul este cel care a influențat cel mai mult destinul omenirii.
Rudolf Wirchow a fost un medic german de renume, considerat părintele patologiei moderne şi creditat, printre altele, cu identificarea celulelor din leucemie. Acum mai bine de o sută de ani, după ore şi ore de observații aride la microscop el a descris – într-un mod mai degrabă poetic – ceea ce a văzut el că înseamnă cancerul. În cuvintele lui, boala malignă nu e altceva decît o încercare de reparare a unei răni în cursul căreia, din diverse motive, ceva nu a funcționat bine.
Celebrii şi ubicuitarii cercetători englezi s-au prins probabil că lumea începe să se confrunte cu o inflație de studii care li se datorează, cu riscul major ca descoperirile lor să nu mai intereseze pe nimeni. Aşa că au început să recurgă la diverse stratageme, cum ar fi în acest caz asocierea cu cercetătorii scoțieni şi cu cei japonezi (parcă începe să devină un pic mai credibil, nu-i aşa?).
Dacă ieri a fost duminică şi ne-am ținut de vorbe şi de aduceri aminte, e timpul să reluăm firul cărții noastre pentru a vedea ce ne mai spune David. Păi azi ne spune un lucru ştiut şi acceptat deja de cîțiva ani buni în rîndul comunității medicale. Anume că aceleaşi forme de cancer care au năpădit în ultimele decenii occidentul – cu deosebire cancerul de sîn, cancerul de colon şi cancerul de prostată – sînt mult mai rar întîlnite în Asia. Cam de şapte pînă la şaizeci de ori mai rar.
Dar nu din parcare, ci dintr-o listă exclusivistă cu cele mai nocive substanțe pentru fragila ființă umană. Nu că aceasta – ființa adică – nu ar contribui cu propria sa mînă la respectiva fragilitate. Ca să nu mai prelungesc inutil suspansul intru direct în subiect. Se vede treaba că, dintr-un grup de 20 de pretendenți la titlul de inamicul chimic numărul unu al sus-numitei ființe, alcoolul e un fel de rege neîncoronat.
O boare cu aromă orientală venită pe o pală de vînt tomnatic ne şopteşte la ureche …
… o poveste pe care nu o veți regăsi printre cele o mie una cu care Şeherezada îşi prelungea în fiecare seară viața în turnuri de serai mîngîiate de lumina palidă a lunii.
Cine nu are bătrîni să-şi cumpere. Nu mai insist asupra valorii inestimabile a acestei recomandări. Eu de la nişte bătrîni am aflat, de exemplu, de “carcalete”. Cuvînt care desemnează pîinea înmuiată în vin, un meniu extrem de răspîndit prin țărişoara noastră, cu deosebire în secțiunea ei rurală.
Să începem astăzi, în joacă, cu o parabolă despre joc. Sau jocuri, să nu ne auzim supărări. Se spune că tinerii şomeri din cartierele de periferie sînt neîntrecuți la jocul de baschet. Muncitorii din cartierele-dormitor preferă fotbalul. Membrii clasei de mijloc care locuiesc în cartiere rezidențiale sînt adepții tenisului. În sfîrşit, managerii de top care se lăfăie în zonele exclusiviste ale oraşelor sînt oaspeți constanți ai terenurilor de golf.
După schnaps-ul de noapte-bună de ieri, e momentul pentru un mic dejun periculos de bun. Bun pentru papilele gustative, periculos pentru pancreas, inimă, ficat, colon, etc. Ale noastre, toate, nu ale lor. Căci ei îşi încasează frumuşel profitul şi se “regalează” apoi, mai mult ca sigur, prin tot felul de restaurante chic, cu un meniu, fără îndoială, mult mai soft.
Uită că viața e grea. Aşa ne învață unul din multele cîntece de pahar din simpatica noastră cultură poporeană. “Băutura e bună, însă trebuie să te ții de ea”, ne asigură o altă maximă de largă circulație orală, transmisă cu sfințenie din generație în generație.
Am tot insistat pe “binefacerile” fumatului. De care fiecare dintre noi poate alege să se “bucure”, în virtutea liberului arbitru. Invers, cei care nu savurează deliciile fumatului au opțiunea – chiar dacă un pic mai dificilă – să îşi păstreze plămînii cît de cît mai curați. O misiune mai grea în acest sens au copiii cu părinți fumători, însă cumva-cumva se pot şi ei descurca, la o adică.
Întotdeauna va exista o cerere pentru lucrurile folosite, deoarece mereu vor fi oameni care vor găsi un uz pentru ceea ce vînd sau aruncă alții. Există maşini la mîna a doua, mobilă la mîna a doua, biciclete la mîna a doua, ba chiar şi – chiar dacă unii le-ar considera obiecte prea personale pentru o asemenea ipostază – haine la mîna a doua. Aceasta din urmă e valabilă mai ales pentru România, însă la ce te-ai putea aştepta de la o țară de mîna a doua, ca cea în care am fost anunțați de curînd că ne ducem zilele.
Vă plac cifrele mari? Atunci citiți mai departe. Sînt 300 de milioane de fumători în China. Adică ceva mai mult de jumătate din populația masculină, la care se adaugă, din păcate, o felie din ce în ce mai rotundă din cea feminină. Un milion dintre aceştia mor în fiecare an din cauza bolilor asociate fumatului.
Am tot discutat în ultima vreme despre alimente şi despre rolul acestora în sănătatea noastră. Despre cum felul în care ne hrănim ne influențează viața. Despre cîteva principii de alimentație pe care trebuie să le urmărim pentru a evita să ne îmbolnăvim de cancer. Am prezentat chiar şi o listă cu cinci dintre “băieții răi”, anume alimente de care ar fi bine să ne ferim. Am văzut, cu alte cuvinte, partea goală a paharului. Haideți să vedem acum şi partea plină a acestuia.
