Gluma-glumă, iată însă că ea se-ngroașă. Sau, mai degrabă, se-nalță. Zice-se că înălțimea chiar e un factor de risc pentru cancer. Cancer de colon, melanom malign, cancer de sîn, de endometru (uter), de rinichi, de sistem nervos central, limfom non-Hodgkin și leucemie. Dar și de ovare, cum tocmai – cu oarecare surpriză, dar și ceva neîncredere – am aflat ieri.
Ura, ura, de trei ori ura! Gata cu tortura de frig și întuneric a iernii! S-a terminat cu ochii mijiți de sub căciulă și cu nasul înghețat pe sub fular. La șifonier cu paltoanele și cu încălțările de iarnă. Vine vara!
Speranța moare ultima, se spune. Îmi fac așadar ca de obicei datoria și anunț un nou medicament pentru cancer recent aprobat pentru uz în Europa. Medicamentul se numește Zelboraf (iar substanța activă vemurafenib) și este indicat în melanomul malign ajuns în stadiu avansat.
Că tot vorbirăm ieri despre cancerul de piele: un nou anunț, iată, din seria de promisiuni pentru bolnavii de cancer care “au acum un nou medicament care să-i ajute să învingă boala.” Se numește Erivedge (substanța activă este vismodegib) și tocmai a fost aprobat în Statele Unite potrivit unei proceduri de evaluare prioritară de către FDA (Food and Drug Administration). Erivedge este indicat la pacienții cu carcinom cu celule bazale (cea mai întîlnită formă de cancer de piele după melanomul malign, potențial curabilă) în stadiu avansat și se prezintă sub forma unor capsule cu administrare o dată pe zi.
Ne-o confirmă – încă o dată – un studiu care a cercetat obiceiurile copiilor și adolescenților americani privind expunerea la soare. “Țara arde și baba se piaptănă!” sau, mai în ton cu ce se întîmplă zilele astea, “Țara e sloi iar doctorul prinde fluturi!” ar putea, pe bună dreptate, susține unii cititori ceva mai cîrcotași.
O știre care este importantă – în opinia mea – nu atît prin ceea ce ne anunță, ci mai ales prin implicațiile pe care le are asupra modului în care (ar trebui să) privim cancerul. O echipă de cercetători elvețieni a descoperit că femeile cu cancer de sîn care iau tratament anti-estrogenic își reduc concomitent și riscul de a face un melanom malign.
Sîntem, noi oamenii, ființe profund limitate. Primim – indiferent de unde sau de la cine – o viață. Iar o dată cu aceasta și – destul de – multă libertate pentru a alege cum s-o trăim. De-a lungul ei avem parte de multe. Unele mai bune (pe care le primim ca și cînd ni s-ar cuveni), iar altele mai rele (pe care le respingem fără ca măcar să încercăm să le înțelegem rostul).
Să le luăm în ordine. Inversă, de data asta. Rasta (sau rastafari): mişcare religioasă monoteistă de inspirație creştină apărută în mediile sociale defavorizate din Jamaica şi care îl venerează pe fostul împărat Haile Selassie I al Etiopiei (pe numele său Ras Tafari) drept o nouă reîncarnare a Dumnezeului creştin pe nume Jah (marcînd astfel a doua venire a lui Isus pe Pămînt).
Poveştile următoare, cărora le-am fost martoră nemijlocită, deopotrivă fericită şi nefericită, încep în 1997 şi respectiv 1999. Tatăl meu, pe atunci în vârstă de 59 de ani, a sesizat că un nev nevocitar (aluniţă nepigmentată, de culoarea pielii) de pe braţul drept şi-a mărit dimensiunile, devenind stânjenitor. Având oarecum idee de riscurile pe care le presupun astfel de modificări la nivelul nevilor, i-am spus că va trebui să-l însoţesc foarte curând la un consult de specialitate.
Sau, în limbaj mai puțin medical, din lac în puț. Este ceea ce a trăit Mary-Ann, o scoțiană care suferea de insuficiență renală (o boală gravă a rinichilor, care pierd capacitatea de a elimina toxinele care se acumulează permanent în corpul nostru). Toate necazurile ei păreau să se fi terminat atunci cînd Mary-Ann a primit un transplant de rinichi.
Rudolf Wirchow a fost un medic german de renume, considerat părintele patologiei moderne şi creditat, printre altele, cu identificarea celulelor din leucemie. Acum mai bine de o sută de ani, după ore şi ore de observații aride la microscop el a descris – într-un mod mai degrabă poetic – ceea ce a văzut el că înseamnă cancerul. În cuvintele lui, boala malignă nu e altceva decît o încercare de reparare a unei răni în cursul căreia, din diverse motive, ceva nu a funcționat bine.
Ultima dată cînd m-am luat (iar) de cvasi-omenescul obicei al fumatului, Daria B. mi-a aruncat o provocare prietenească: “Bine-bine, înțeleg că ai ceva împotriva tutunului, dar de fumul de tămîie ce părere ai, e mai sănătos?” (citat aproximativ din memorie). Bună întrebare – m-am gîndit imediat – stai să vezi că m-a prins! O fi ea tămîie, într-adevăr, dar tot fum scoate. Iar fumul e fum, oricum te-ai uita la el. Ca să cîştig timp i-am sugerat să facă singură un test cu ambele mirosuri, apoi m-am pus pe investigat. Cu promisiunea de a reveni cu un articol pe această temă.
Dar nu din parcare, ci dintr-o listă exclusivistă cu cele mai nocive substanțe pentru fragila ființă umană. Nu că aceasta – ființa adică – nu ar contribui cu propria sa mînă la respectiva fragilitate. Ca să nu mai prelungesc inutil suspansul intru direct în subiect. Se vede treaba că, dintr-un grup de 20 de pretendenți la titlul de inamicul chimic numărul unu al sus-numitei ființe, alcoolul e un fel de rege neîncoronat.
Cine nu are bătrîni să-şi cumpere. Nu mai insist asupra valorii inestimabile a acestei recomandări. Eu de la nişte bătrîni am aflat, de exemplu, de “carcalete”. Cuvînt care desemnează pîinea înmuiată în vin, un meniu extrem de răspîndit prin țărişoara noastră, cu deosebire în secțiunea ei rurală.
Să nu scoți un cîine afară din casă. Un cîine poate nu, dar un om da. De fapt nici nu trebuie să-l scoți, că iese el singur. Spuneam ieri că, mînată de căldură, România se va muta probabil în acest sfîrşit de săptămînă la mare. Sau mă rog, cea mai mare parte a ei. Cu cățel, cu purcel, cu copil cu tot.
Nu, nu e marți 13. Şi nici pisicile negre nu s-au înmulțit peste noapte. E doar o vineri oarecare de august (întîmplător 13, e-adevărat) în care soarele pare că a luat-o razna. Iar cifra zilei nu e nici pe departe fatidicul 13, ci (lipsitul de orice semnificație număr) 38. Pentru că pînă aici se va aventura mercurul din termometru în (ceea ce toată lumea anunță a fi) cea mai călduroasă zi din România acestui an.
Fraților, nu e de glumă, sîntem tot mai puțini …
E adevărat că la naştere sîntem (cu puțin) mai mulți decît ele. Însă apoi tot felul de lucruri se întîmplă de-a lungul călătoriei noastre în timp şi spațiu la bordul frumoasei planete albastre. Astfel încît tot mai puțini băieți ajungem bărbați.
Am plecat la mare. Ca să stau la soare, evident. Dar pentru că mi-am propus să trăiesc o sută de ani, voi încerca să o fac inteligent. Mai exact voi fi atent la cîteva lucruri, pe care le-am făcut şi altădată şi a fost bine.
