Nu mai e demult timp un secret faptul că francezii şi americanii se au precum şoarecele şi pisica. Iar într-un desen animat cu Tom şi Jerry, de exemplu, nu am avea nici un dubiu privind cine pe cine întruchipează. Morocănosul Tom, căutînd tot timpul alte şi alte mijloace de control şi istețul Jerry, care reuşeşte de fiecare dată să-i dea acestuia cu tifla.
Atunci cînd vorbim despre calciu ne gîndim de obicei la oase, dinți sau … lapte. Dacă în discuție însă apare şi cuvîntul “sîn”, rămînem în mod tradițional blocați. Desigur, pe varianta lapte.
Nu cred să existe zilele astea vreo imagine mai potrivită decît cea a Parlamentului României pentru a întruchipa ideea de cenuşiu. Avem mai întîi două decade pline de eforturi asidue de auto-plasare în derizoriu datorate chiar membrilor acestuia – chipurile aleşii poporului. Le urmează cu succes cîțiva ani de denigrare furibundă din partea unei alte instituții cel puțin la fel rizibile – am numit aici preşedinția.
De ceva vreme încoace luna octombrie a căpătat culoarea roz. Şi nu se mai cheamă doar octombrie (sau Brumărel, cum cu duioşie mai e alintată pe la noi prin popor) ci şi “Luna conştientizării cancerului de sîn”. Sau, mai pe înţelesul tuturor, “Breast Cancer Awareness Month”.
şam-di-ri-di-ridi/diri-diri-da … O ştie tot românul că e bun, nu trebuie să-i mai spună nimeni asta. O ştiau şi strămoşii lui dacii, cu mult timp înainte de a se încuscri cu ceilalți strămoşi ai lui, romanii, sub semnul popularei strigături “In vino veritas”.
Preiau de la un prieten virtual un apel pentru ajutor. Un apel de la cineva care, la mai puțin de un an de viață, nu are nici măcar conştiința propriului sine. Dar care trece printr-o încercare de care pînă şi oamenii mari s-ar teme.
Toamna unii numără bobocii. Alții numără doctorii. Atîția cît au mai rămas. Unii mai fac – încă – vinul din strugurii crescuți în via proprie sau pun murături pentru la iarnă. Alții se caută prin doctori, fără să ştie dacă vor mai apuca să bea din vinul nou sau să mănînce de sărbători sărmăluțe învelite în varza tocmai pusă la murat.
Ieri am fost la tenis, la finala turneului ATP. A fost un meci care s-a jucat în limba spaniolă. Asta pentru că finaliștii au fost un spaniol și un argentinian. Marele cîștigător a fost însă un român.
S-a născut Jacob Gershowitz și a murit George Gershwin.
Am ascultat cîntecele Oliviei Newton-John încă din copilărie. Îmi plăcea tonul cald al vocii ei, mă fascina bucuria pe care o transmitea prin cîntec. Călătoream pe muzica ei prin toată lumea, într-o vreme în care toată lumea părea ceva de neatins pentru mine. Și de fapt așa și era în acele timpuri.
Mai întîi ni s-a născut, din marmură albă și din bronz, Măiastra lui Brîncuși. Pentru ca apoi să ni se nască, de data asta din carne și din oase, o altă Măiastră, așa numită de Nicolae Iorga la auzul vocii ei.
S-a dus vara. Iar cu ea dusă e şi repetabila povară a procesului – absolut natural şi sănătos dealtfel – de evaporare care ne deshidrata din oră în oră. Dar cu atîta cola la îndemînă nu am avut nici un motiv să ne îngrijorăm. Sau poate că ar fi trebuit?
Fumatul poate ucide. Nu zău! Păi și curiozitatea poate ucide. De exemplu dacă este prost direcționată, așa cum noi oamenii am învățat de la pisică (vezi și celebrul dicton „curiosity killed the cat”).
Mai țineți minte filmele româneşti “Profetul, aurul şi ardelenii” şi “Artista, dolarii şi ardelenii”? Probabil rezultatul unui omenesc sentiment de invidie generat de succesul neaşteptat al unor surogate similare made in Italy şi încadrate într-un gen cu duioşie botezat spaghetti western. Un fel de western mămăligă ale noastre, dacă vreți (şi dacă ne va întreba cineva vreodată). Încercați doar să vă imaginați că următorul mega-succes de la Hollywood ar fi un film american numit “Miorița”. Filmat în întregime pe vreo gură de rai din Wyoming, cu o echipă de actori din prin Nebraska.
Vă mai amintiți de Cuba? Țara aceea mică şi simpatică din Marea Caraibelor, înfiptă ca o in-sulă în coasta Unchiului Sam? Tovarăşa noastră de nădejde – pînă nu de mult – pe drumul făuririi societății socialiste multilateral dezvoltate, fiecare pe limba lui piere?
A trăit o viață întreagă părînd că nu a reuşit niciodată să-şi găsească locul. A cîntat de parcă nu mai era nimic altceva de făcut pe lume.
Pentru a ne menține sănătoşi (şi tineri şi frumoşi şi deştepți), noi oamenii am născocit de-a lungul timpului mii, poate chiar zeci de mii de medicamente. Pentru (mai) toate bolile şi condițiile medicale care se pot imagina.
Cît mai costă un strop de fericire în zilele noastre? De fapt se mai găseşte, chiar şi pe bani? Sîmbătă spre duminică am făcut o noapte albă. Dar nu în fața televizorului sau pe la vreo petrecere, ci pe drumuri. Realmente.
Ieri, 18 septembrie, a fost ziua de naştere a lui Lance Armstrong.
Cine e Lance Armstrong? Lance Armstrong e un ciclist American care a cîştigat Turul Franței de nu mai puțin de 7 ori. Un lucru pe care nu l-a mai reuşit nimeni altcineva pînă în prezent.
Avem aşadar cele mai felurite metode de a ne îndestula cu zahăr. Să ne punem şi în cap, la o adică (ceea ce, într-un sens desigur figurat, nu ar fi neapărat rău atîta timp cît zahărul este singurul “combustibil” pe care creierul îl poate folosi pentru a funcționa normal).
