cancerul ascuns într-o proteină
Ca să vezi unde s-a putut ascunde perfidul cancer atîta timp. În spatele unei biete proteine! Noroc cu cercetătorii – de astă dată cei adevărați, adică englezii – care au dibuit-o.
Ca să vezi unde s-a putut ascunde perfidul cancer atîta timp. În spatele unei biete proteine! Noroc cu cercetătorii – de astă dată cei adevărați, adică englezii – care au dibuit-o.
Cînd vine vorba despre cancer stăm (din ce în ce mai) bine, se pare. Sau cel puțin pe aici prin Europa. Asta ne anunța cu destul entuziasm prin luna februarie a acestui an un grup de experți, după ce au răsfoit cu grijă prin date ale Organizației Mondiale a Sănătății. […]
Tema de ieri este într-adevăr foarte interesantă – am realizat asta abia după ce am mai citit o dată articolul – însă în acelaşi timp extrem de frustrantă prin limitarea pe care pare că o introduce: cum de numai tumorile maligne sînt “inhibate” de alergii? Sau, altfel spus, este posibil ca această corelare inversă între cancer şi boala alergică să fie valabilă şi pentru alte tipuri de cancer?
Dacă tot a fost Ziua Mondială a Cancerului, am zis că ce-ar fi să mă uit un pic prin ziare, că de regulă la aşa zile importante mai apar lucruri care ne pot fi de vreun oareşce interes. Şi ce credeți c-am aflat? Păi, pentru început, numai lucruri bune. Bunăoară, cum că tot mai multe popoare din țări foste sărace, dar pornite mai nou cu avînt pe drumul dezvoltării economice, încep să se bucure de binefacerile progresului.
“Mezelurile dăunează grav sănătății!” În curînd cu poze colorate însoțite de mesaje scrise cu litere de-o şchioapă care să ne explice fără ocolişuri riscurile de sănătate la care ne expunem dacă le consumăm. Printre altele multe şi cîteva tipuri de cancer cu localizare în principal digestivă. Poate că pare desprins dintr-un film – nu e clar încă dacă unul horror sau doar unul ştiințifico-fantastic – însă e doar cruda (viața bate, din nou, filmul) realitate.
Rudolf Wirchow a fost un medic german de renume, considerat părintele patologiei moderne şi creditat, printre altele, cu identificarea celulelor din leucemie. Acum mai bine de o sută de ani, după ore şi ore de observații aride la microscop el a descris – într-un mod mai degrabă poetic – ceea ce a văzut el că înseamnă cancerul. În cuvintele lui, boala malignă nu e altceva decît o încercare de reparare a unei răni în cursul căreia, din diverse motive, ceva nu a funcționat bine.
Fum maxim poate. Una dintre principalele explicații pentru internaționalul (şi iraționalul) succes al excentricului obicei al fumatului este – după mintea mea – abilitatea celor care îl practică de a fi simultan atît practicieni înverşunați, cît şi teoreticieni de forță. Abilitate care se pare că nu cunoaşte bariere de sex, vîrstă, educație, apartenență politică sau echipă de fotbal preferată.
Celebrii şi ubicuitarii cercetători englezi s-au prins probabil că lumea începe să se confrunte cu o inflație de studii care li se datorează, cu riscul major ca descoperirile lor să nu mai intereseze pe nimeni. Aşa că au început să recurgă la diverse stratageme, cum ar fi în acest caz asocierea cu cercetătorii scoțieni şi cu cei japonezi (parcă începe să devină un pic mai credibil, nu-i aşa?).
Dar nu din parcare, ci dintr-o listă exclusivistă cu cele mai nocive substanțe pentru fragila ființă umană. Nu că aceasta – ființa adică – nu ar contribui cu propria sa mînă la respectiva fragilitate. Ca să nu mai prelungesc inutil suspansul intru direct în subiect. Se vede treaba că, dintr-un grup de 20 de pretendenți la titlul de inamicul chimic numărul unu al sus-numitei ființe, alcoolul e un fel de rege neîncoronat.
Cine nu are bătrîni să-şi cumpere. Nu mai insist asupra valorii inestimabile a acestei recomandări. Eu de la nişte bătrîni am aflat, de exemplu, de “carcalete”. Cuvînt care desemnează pîinea înmuiată în vin, un meniu extrem de răspîndit prin țărişoara noastră, cu deosebire în secțiunea ei rurală.
Am tot insistat pe “binefacerile” fumatului. De care fiecare dintre noi poate alege să se “bucure”, în virtutea liberului arbitru. Invers, cei care nu savurează deliciile fumatului au opțiunea – chiar dacă un pic mai dificilă – să îşi păstreze plămînii cît de cît mai curați. O misiune mai grea în acest sens au copiii cu părinți fumători, însă cumva-cumva se pot şi ei descurca, la o adică.
Întotdeauna va exista o cerere pentru lucrurile folosite, deoarece mereu vor fi oameni care vor găsi un uz pentru ceea ce vînd sau aruncă alții. Există maşini la mîna a doua, mobilă la mîna a doua, biciclete la mîna a doua, ba chiar şi – chiar dacă unii le-ar considera obiecte prea personale pentru o asemenea ipostază – haine la mîna a doua. Aceasta din urmă e valabilă mai ales pentru România, însă la ce te-ai putea aştepta de la o țară de mîna a doua, ca cea în care am fost anunțați de curînd că ne ducem zilele.
Vă plac cifrele mari? Atunci citiți mai departe. Sînt 300 de milioane de fumători în China. Adică ceva mai mult de jumătate din populația masculină, la care se adaugă, din păcate, o felie din ce în ce mai rotundă din cea feminină. Un milion dintre aceştia mor în fiecare an din cauza bolilor asociate fumatului.
Am tot vorbit despre cum am ajuns să ne hrănim într-un timp care parcă nu mai are răbdare cu noi. Sîntem grăbiți, sîntem nepăsători, sîntem teribil de naiv de inconştienți. Ne luăm sănătatea ca de la sine înțeleasă şi nu acceptăm nici în ruptul capului că ni se poate întîmpla ceva rău. Altora poate, nouă în nici un caz.
… jucată de un japonez. Dar nu cu un revolver, ci cu bomba atomică. Două, mai precis. Americane, desigur. Hibakusha este un cuvînt japonez care îi desemnează pe cei care au supraviețuit bombei atomice. Termenul înseamnă “oamenii afectați de explozie”.
Haideți deci să ne uităm, aşa cum am promis, în coşulețul cu bunătăți de la Unchiul Sam. Că doar a bătut sărmanul atîta amar de drum cu avionul peste ocean ca să ni-l aducă. Şi cu ce altceva am putea începe dacă nu cu acest adevărat simbol culinar yankeu, mîndria tonetelor ambulante de la orice colț de stradă, soluția rapidă la orice criză de imaginație prilejuită de dilema umplerii economicoase a unui stomac luat la întîmplare. Celebrul hot dog, numărul 1 pe lista noastră.
Este că băuturile răcoritoare, carbogazoase sau nu, chiar ne pot îmbolnăvi de cancer. Vă promiteam într-un post anterior (în care vorbeam despre efectele incredibil de nefaste pentru sănătate ale unei singure sticle de băutură răcoritoare) că vom face această demonstrație. Să o luăm aşadar metodic, de la o margine.
Haideți să ne continuăm slalomul printre excese început ieri. Astăzi vorbim despre cald şi rece.
Ce poate mai mai reconfortant pe căldurile astea decît o bere rece? Sau mă rog, un ice tea pentru doamne. Coca-cola, Pepsi-cola trebuie băute neapărat reci ca gheața, după cum ne îmbie toate reclamele de la televizor. Iar la desert putem încerca o înghețată, eventual un mic rafinament oferit de unele restaurante chinezeşti – înghețata prăjită.