Ai 62 de ani și tocmai ai fost diagnosticat cu cancer. Iar primul tău gînd este să … te apuci să alergi maratonul. Poate că afirmația nu este valabilă pentru cei mai mulți (dacă nu chiar toți) dintre noi. Dar ea se potrivește ca o mănușă unui anume Don Wright, un american care a dezvoltat o pasiune pentru regina probelor atletice la o vîrstă la care cei mai mulți oameni sînt mulțumiți dacă își pot scoate nepoțeii la o plimbare în parc.
Ei bine, poate nici chiar așa. Dar pe aproape. Cel puțin așa sînt priviți cei care au îndrăzneala de a propune un alt mod de a privi cancerul. Începînd cu ceea ce înseamnă, continuînd cu factorii care îl determină și terminînd cu modalitățile de a-l trata. Am primit în acest […]
Nu există boli, ci doar bolnavi. Este unul dintre primele lucruri pe care îl află orice student la medicină. Şi chiar dacă mai apoi învață tot despre boli, acelaşi student la medicină ştie că atunci cînd va ajunge medic va trebui să trateze pacienți individuali. Oameni diferiți, fiecare cu modul lui de a primi, de a duce şi de a lupta cu boala.
Că tot e la modă verdele zilele astea. Energie “verde”, mîncare “verde” (nu crudă, ci doar ecologică), ba chiar şi politicieni “verzi” (mai puțini spre deloc pe la noi, mai mult pe la ei). Nu mai spun de celebrii omuleți verzi de pe alte planete care ne mai vizitează cînd şi cînd (tot mai rar se pare în ultima vreme, s-or fi săturat/plictisit şi ei de noi, oare?).
Am trecut ieri acest blog pe un domeniu nou, mai simplu şi – cel puțin aşa sper – mai flexibil şi mai generos în opțiuni. Nu se compară nici pe departe cu o mutare la casă nouă. Dar chiar şi aşa, după doar o mînă de var, orice gospodar simte nevoia să se oprească pentru o clipă, să tragă aer în piept şi să privească în urmă la ceea ce a realizat pînă în momentul respectiv. Ca să înțeleagă dacă e bine ce a făcut deja şi să găsească cea mai bună cale pentru a merge mai departe. Pînă şi Creatorul a procedat aşa la începutul lumii şi se dovedeşte, iată, că nu a greşit, motiv pentru care mă grăbesc şi eu să-i urmez exemplul.
“Bună seara,
Vă scriu pentru a-mi lămuri o nedumerire.”
Aşa începea un mesaj destul de lung primit astăzi de la o doamnă.
Ieri am fost la tenis, la finala turneului ATP. A fost un meci care s-a jucat în limba spaniolă. Asta pentru că finaliștii au fost un spaniol și un argentinian. Marele cîștigător a fost însă un român.
Ar fi putut fi un medic renumit. La care oamenii să vină ca să le vindece trupul. Dar s-a întîmplat că a ajuns un mare actor. La care oamenii au venit să se caute la suflet.
Se administrează prin inhalare (fum de țigară, trabuc, pipă, narghilea), prizare, sau mestecare. Activ sau pasiv. O dată, de două, de trei ori pe zi sau la nevoie, pe termen nedefinit. Se poate procura de la chioşcul de la colțul străzii (cu timbru) sau de la furnizorii ambulanți din piețe (fără timbru şi mult mai ieftin). Eventual gratis, la mîna a doua, prin vreun bar sau ceva. Cam aşa ar suna o recomandare (rețetă?) de la medic pentru un “tratament” cu tutun.
Îmi amintesc cum imediat după revoluție, în timp ce fermele avicole erau devalizate de mînia populară, am fost invadați de americani. Dar nu de americanii pe care îi aşteptau bunicii noştri încă de la sfîrşitul celui de-al doilea război mondial, ci de puii lor. Mari, frumoşi, cu pielea întinsă plesnind de sănătate (vorba vine, că erau gata congelați). Drept pentru care le-am oferit imediat şi necondiționat galantarele noastre. Că noi tot nu prea mai aveam ce pune în ele.
Cineva a ajuns ieri pe blog căutînd pe internet “spital bun de oncologie în străinătate”. Ne oprim aşadar o clipă din parcursul nostru teoretic pentru a oferi un posibil răspuns unei probleme practice de extremă importanță pentru cineva care tocmai a aflat că are (sau e suspect de) cancer.
Un fumător înrăit, Sigmund Freud fuma 20 de țigări de foi pe zi în ciuda avertismentelor primite de la colegi. Datorită frecventelor sale referiri la simbolismul falic, colegii săi îl ironizau pentru forma “falică” a trabucului. Se pare că Freud le replica “uneori un trabuc e doar un trabuc”.
Am început acest blog în primul rînd pentru a-i ajuta cu sfaturi practice pe cei în nevoie – pe cei cu cancer sau pe apropiații lor. Pentru a nu mă îndepărta de acest obiectiv, voi răspunde astăzi la cîteva întrebări rezultate din subiectele căutate pe internet de cei care au accesat blogul nostru.
E o frenezie fără precedent în țara noastră. Toți vor să ne bage mîna în buzunar. Şi nu, nu e vorba de mărunții hoți de buzunare de prin autobuze şi tramvaie. Ăia sînt başca. E vorba de Măria-Sa, Statul Român. Mai exact, de Guvernul României, prin tentaculele sale obeze numite şi ministere, încărcate de ventuze paralizante botezate agenții.
Dacă dăm o căutare pe internet pentru “cancer”, prietenul google ne oferă instant milioane de pagini din care să alegem. Problema e că nu putem să le citim pe toate.
Atunci, cum alegem? Timpul nu e de partea noastră.
Luna asta, în urmă cu doar cîteva zile, tatăl meu ar fi trebuit să-şi serbeze ziua de naştere.
Dacă nu s-ar fi îmbolnăvit de o formă de cancer numită mielom multiplu.
Aşa cum spuneam într-o postare anterioară, un diagnostic de certitudine în cancer se poate stabili doar pe proba de biopsie, prin examen anatomopatologic. (…) Apoi, bineînțeles, biopsia trebuie interpretată de către medicul anatomopatolog. Iar aici intervine întrebarea cea mai importantă pentru noi în acest moment: cum găsim un anatomopatolog bun?
Vorbeam deunăzi despre stadiile prin care trece un bolnav de cancer. Despre cum, atunci cînd auzim acest diagnostic, prima reacție pe care o avem e cea de neîncredere, ba chiar de negare. Nu e adevărat ce mi se întîmplă, nu se poate ca eu să am cancer.
Nu cred să existe vreun om pentru care cuvintele “Ai cancer” să nu reprezinte un adevărat şoc. Iar dacă există, eu unul nu l-am cunoscut. De multe ori amînăm să mergem la doctor – chiar dacă nu ne simțim bine – şi întreținem în noi copilăreasca speranță că, dacă ignorăm boala, aceasta se va hotărî la un moment dat să ne ignore şi ea.
