Probabil că prima imagine care ne vine în minte atunci cînd rostim cuvîntul “santinelă” este aceea a unui soldat înarmat pînă în dinți, gata să apere cu prețul vieții ceea ce a primit în consemn. Fie ea o clădire, o instituție sau o țară. Chiar dacă pare greu de crezut, lucrurile se petrec oarecum similar şi în corpul nostru, care este în permanență ținta a tot felul de atacuri, atît din exterior, cît şi din interiorul său.
Dar nu pentru vreo renumită casă de modă. Sau pentru cea mai în vogă companie de telefonie mobilă a momentului. Sau pentru cine ştie ce nou parfum (care să-i poarte eventual numele). Nu că nu ar putea-o face, dacă şi-ar propune, pentru oricare dintre cele de mai sus. Ba chiar foarte lesne, aş spune.
Dacă le aveți pregătite, puteți să vă aşezați comod pe o canapea ca să vizionați filmul. Am găsit linkul într-un comentariu care aterizase inițial în spam (akismet, drăguțul), dar pe care l-am readus apoi cu doar un clic pe calea cea bună (profit de ocazie şi îi mulțumesc celui care mi l-a trimis).
A iubit atît de mult viața încît a numit-o sora lui. Întîmplător sau nu, e şi numele unei colecții de poezie care a făcut să fie cunoscut – cel puțin în țara lui natală, Rusia – mai degrabă ca poet.
Tema de ieri este într-adevăr foarte interesantă – am realizat asta abia după ce am mai citit o dată articolul – însă în acelaşi timp extrem de frustrantă prin limitarea pe care pare că o introduce: cum de numai tumorile maligne sînt “inhibate” de alergii? Sau, altfel spus, este posibil ca această corelare inversă între cancer şi boala alergică să fie valabilă şi pentru alte tipuri de cancer?
“Pot alergiile să prevină cancerul?” Dincolo de întrebarea stîngaci formulată în binecunoscutul stil americano-jurnalistic – deja solid implantat, din nefericire, şi pe malurile strîmte ale Dîmboviței – rămîne descoperirea (sau, mai bine zis, observația), intrigantă şi tulburătoare în acelaşi timp prin implicațiile ei.
Dacă tot a fost Ziua Mondială a Cancerului, am zis că ce-ar fi să mă uit un pic prin ziare, că de regulă la aşa zile importante mai apar lucruri care ne pot fi de vreun oareşce interes. Şi ce credeți c-am aflat? Păi, pentru început, numai lucruri bune. Bunăoară, cum că tot mai multe popoare din țări foste sărace, dar pornite mai nou cu avînt pe drumul dezvoltării economice, încep să se bucure de binefacerile progresului.
Te-am cunoscut – ca cei mai mulți dintre noi – de la televizor. Foarte tînără dar cumva sigură pe tine.
Şi-a început încă din tinerețe cariera de actor – la Hollywood, însă a cunoscut consacrarea mult mai tîrziu – la Washington. Unde, pe o scenă aflată în văzul întregii lumi, şi-a jucat atît de bine rolul în primii patru ani încît publicul i-a acordat – cu o majoritate covîrşitoare – dreptul de a mai interpreta încă un act, tot de patru ani.
Să le luăm în ordine. Inversă, de data asta. Rasta (sau rastafari): mişcare religioasă monoteistă de inspirație creştină apărută în mediile sociale defavorizate din Jamaica şi care îl venerează pe fostul împărat Haile Selassie I al Etiopiei (pe numele său Ras Tafari) drept o nouă reîncarnare a Dumnezeului creştin pe nume Jah (marcînd astfel a doua venire a lui Isus pe Pămînt).
… al omului se pare că rămîne tot cîinele, în ciuda concurenței tot mai strînse din partea telefonului mobil. Care, chiar dacă ne ajută să vorbim cu prietenii la o nevoie, să le trimitem mesaje de ziua lor sau să navigăm din alergare pe internet, nu ne vor arunca niciodată vreo privire umedă de drag şi nici nu vor da în veci din coadă de bucurie că le acordăm puțină atenție.
Astăzi este Ziua Mondială a Cancerului. Nu chiar o zi de sărbătorire, ci mai degrabă o zi de reamintire. Adoptată în anul 2000 prin Carta de la Paris, decizia de a marca în fiecare an ziua de 4 februarie ca Zi Mondială a Cancerului (World Cancer Day, în engleză) este o inițiativă menită să încurajeze prevenția, diagnosticul şi tratamentul cancerului.
Îmi amintesc cum, abia trecuți de vîrsta majoratului, ne căutam – foştii liceeni deveniți studenți boboci sau doar aspiranți – rostul prin lume. O colegă din fosta “gaşcă” se învîrtise de un A.S.E. prin Bucureşti. Drept urmare, atunci cînd ne întîlneam (din ce în ce mai rar) avea mereu prin tolbă cîte o poveste cu care să ne aprindă imaginația.
Din cînd în cînd Daniel mai împarte cu noi gînduri. Unele dintre ele chiar nu merită să rămînă doar un comentariu stingher prin vreun subsol uitat de articol. Aşadar, de la Daniel citire:
Eşti doar un copil, ai strîns cu greu cîțiva anişori. Parcă abia a trecut seara magică în care ți-ai lăsat la culcare un ciorăpel la capul patului pentru ca a doua zi să te trezeşti cu el plin de bunătăți de la Moşu’ Nicolae. Nici nu ți-ai revenit bine din uimire că în casă ți-a aterizat un brăduț. Pe care, împreună cu părinții, l-ai împodobit cum ai putut tu mai bine în aşteptarea lui Moş Crăciun.
“Mezelurile dăunează grav sănătății!” În curînd cu poze colorate însoțite de mesaje scrise cu litere de-o şchioapă care să ne explice fără ocolişuri riscurile de sănătate la care ne expunem dacă le consumăm. Printre altele multe şi cîteva tipuri de cancer cu localizare în principal digestivă. Poate că pare desprins dintr-un film – nu e clar încă dacă unul horror sau doar unul ştiințifico-fantastic – însă e doar cruda (viața bate, din nou, filmul) realitate.
Povestea spusă de arcadia mă face să mai adăst cîteva clipe asupra subiectului, mai ales că ea ne prezintă, trăită la prima mînă, experiența unor abordări complet diferite ale bolii: una curajoasă, proactivă şi plină de încredere în sine, vizavi de o alta resemnată, defensivă şi lipsită din start de orice speranță. Se spune că atunci cînd războinicii spartani plecau la luptă primeau de la poporul rămas în cetate urarea de a se întoarce acasă sub scut (adică purtîndu-şi propriul scut, semn că au rămas viață şi că sînt sănătoşi).
Poveştile următoare, cărora le-am fost martoră nemijlocită, deopotrivă fericită şi nefericită, încep în 1997 şi respectiv 1999. Tatăl meu, pe atunci în vârstă de 59 de ani, a sesizat că un nev nevocitar (aluniţă nepigmentată, de culoarea pielii) de pe braţul drept şi-a mărit dimensiunile, devenind stânjenitor. Având oarecum idee de riscurile pe care le presupun astfel de modificări la nivelul nevilor, i-am spus că va trebui să-l însoţesc foarte curând la un consult de specialitate.
Nu există boli, ci doar bolnavi. Este unul dintre primele lucruri pe care îl află orice student la medicină. Şi chiar dacă mai apoi învață tot despre boli, acelaşi student la medicină ştie că atunci cînd va ajunge medic va trebui să trateze pacienți individuali. Oameni diferiți, fiecare cu modul lui de a primi, de a duce şi de a lupta cu boala.
Sau, în limbaj mai puțin medical, din lac în puț. Este ceea ce a trăit Mary-Ann, o scoțiană care suferea de insuficiență renală (o boală gravă a rinichilor, care pierd capacitatea de a elimina toxinele care se acumulează permanent în corpul nostru). Toate necazurile ei păreau să se fi terminat atunci cînd Mary-Ann a primit un transplant de rinichi.
