s-a băgat varză 13
Dacă se mai îndoia cineva de importanța pe care o are varza în viața omului, iată că a venit momentul să-şi reconsidere la modul cel mai serios poziția.
Dacă se mai îndoia cineva de importanța pe care o are varza în viața omului, iată că a venit momentul să-şi reconsidere la modul cel mai serios poziția.
O întrebare dificilă, cu un răspuns nu tocmai simplu de dat. Însă cel puțin pentru acest sfîrşit de săptămînă răspunsul ne este mult mai la îndemînă.
Cine nu are bătrîni să-şi cumpere. Nu mai insist asupra valorii inestimabile a acestei recomandări. Eu de la nişte bătrîni am aflat, de exemplu, de “carcalete”. Cuvînt care desemnează pîinea înmuiată în vin, un meniu extrem de răspîndit prin țărişoara noastră, cu deosebire în secțiunea ei rurală.
Atunci cînd vorbim despre calciu ne gîndim de obicei la oase, dinți sau … lapte. Dacă în discuție însă apare şi cuvîntul “sîn”, rămînem în mod tradițional blocați. Desigur, pe varianta lapte.
Nu cred să existe zilele astea vreo imagine mai potrivită decît cea a Parlamentului României pentru a întruchipa ideea de cenuşiu. Avem mai întîi două decade pline de eforturi asidue de auto-plasare în derizoriu datorate chiar membrilor acestuia – chipurile aleşii poporului. Le urmează cu succes cîțiva ani de denigrare furibundă din partea unei alte instituții cel puțin la fel rizibile – am numit aici preşedinția.
De ceva vreme încoace luna octombrie a căpătat culoarea roz. Şi nu se mai cheamă doar octombrie (sau Brumărel, cum cu duioşie mai e alintată pe la noi prin popor) ci şi “Luna conştientizării cancerului de sîn”. Sau, mai pe înţelesul tuturor, “Breast Cancer Awareness Month”.
Toamna unii numără bobocii. Alții numără doctorii. Atîția cît au mai rămas. Unii mai fac – încă – vinul din strugurii crescuți în via proprie sau pun murături pentru la iarnă. Alții se caută prin doctori, fără să ştie dacă vor mai apuca să bea din vinul nou sau să mănînce de sărbători sărmăluțe învelite în varza tocmai pusă la murat.
Am ascultat cîntecele Oliviei Newton-John încă din copilărie. Îmi plăcea tonul cald al vocii ei, mă fascina bucuria pe care o transmitea prin cîntec. Călătoream pe muzica ei prin toată lumea, într-o vreme în care toată lumea părea ceva de neatins pentru mine. Și de fapt așa și era în acele timpuri.
Mai țineți minte filmele româneşti “Profetul, aurul şi ardelenii” şi “Artista, dolarii şi ardelenii”? Probabil rezultatul unui omenesc sentiment de invidie generat de succesul neaşteptat al unor surogate similare made in Italy şi încadrate într-un gen cu duioşie botezat spaghetti western. Un fel de western mămăligă ale noastre, dacă vreți (şi dacă ne va întreba cineva vreodată). Încercați doar să vă imaginați că următorul mega-succes de la Hollywood ar fi un film american numit “Miorița”. Filmat în întregime pe vreo gură de rai din Wyoming, cu o echipă de actori din prin Nebraska.
Pentru a ne menține sănătoşi (şi tineri şi frumoşi şi deştepți), noi oamenii am născocit de-a lungul timpului mii, poate chiar zeci de mii de medicamente. Pentru (mai) toate bolile şi condițiile medicale care se pot imagina.
E ruda vegetală a untului. Cel puțin asta a fost intenția (şi speranța) cu care a fost creată. O alternativă mai ieftină şi mai uşor de obținut decît surata ei animală. Sau – cum a descris-o Napoleon al III-lea atunci cînd a oferit un premiu pentru descoperirea unei metode de a o produce – un înlocuitor satisfăcător al untului, destinat armatei şi claselor inferioare.
Noi oamenii sîntem diferiți. Unii sîntem mai puțin dăruiți, alții sîntem mai mult. Anca Parghel a fost unul dintre cei dăruiți. Mult prea dăruită chiar, în primul rînd şi înainte de toate cu o voce rară. O voce de care s-a bucurat şi cu care ne-a bucurat pe toți.
Uită că viața e grea. Aşa ne învață unul din multele cîntece de pahar din simpatica noastră cultură poporeană. “Băutura e bună, însă trebuie să te ții de ea”, ne asigură o altă maximă de largă circulație orală, transmisă cu sfințenie din generație în generație.
Dar nu, nu ca să lovească din nou, precum în filmele americane de succes (era să scriu “proaste”, însă am evitat în ultima clipă). Este vorba despre o ştire care ne de la cercetătorii din Taiwan (tot un dragon, dar mai mititel aşa). Care cercetători, chiar dacă nu se compară cu mult mai celebrii lor colegi englezi, cercetează şi ei. Astfel au ajuns la o concluzie pe jumătate bună şi pe jumătate rea.
… dăunează grav sănătății. Acum, că am stabilit că o conservă de supă poate fi şi artă, să vedem ce ne mai aduce ea bun. După surpriza cu floricelele de porumb, ar fi cazul să ne obişnuim să citim mai cu atenție etichetele de pe produsele alimentare. Să mergem aşadar direct la sursă ca să vedem ce mai mîncăm (am ales supa de roşii pentru că e cea mai reprezentativă).
Am tot discutat în ultima vreme despre alimente şi despre rolul acestora în sănătatea noastră. Despre cum felul în care ne hrănim ne influențează viața. Despre cîteva principii de alimentație pe care trebuie să le urmărim pentru a evita să ne îmbolnăvim de cancer. Am prezentat chiar şi o listă cu cinci dintre “băieții răi”, anume alimente de care ar fi bine să ne ferim. Am văzut, cu alte cuvinte, partea goală a paharului. Haideți să vedem acum şi partea plină a acestuia.
Am tot vorbit despre cum am ajuns să ne hrănim într-un timp care parcă nu mai are răbdare cu noi. Sîntem grăbiți, sîntem nepăsători, sîntem teribil de naiv de inconştienți. Ne luăm sănătatea ca de la sine înțeleasă şi nu acceptăm nici în ruptul capului că ni se poate întîmpla ceva rău. Altora poate, nouă în nici un caz.
Sau breaking news, mai pe englezeşte: Dragi cititori de bloguri, întrerupem preț de o postare monotonul nostru excurs despre cancer pentru a vă prezenta o proaspătă (azi a ieşit, azi v-o livrez şi eu) şi deosebit de interesantă ştire despre, ați ghicit, cancer.
Uitîndu-mă în urmă, nu pot să spun că mă prăpădesc după perioada petrecută în armată. Însă unul dintre meritele experiențelor de viață mai puțin plăcute este acela că ne învață să prețuim altfel micile bucurii pe care aceasta ni le rezervă totuşi. Un astfel de moment a apărut atunci cînd unitatea în care îmi făceam stagiul militar a trebuit să-şi reîmprospăteze stocurile strategice de biscuiți. Iar stocurile vechi au fost date la consum. Poate nu pare, însă prin comparație cu mîncarea oferită de o popotă, biscuiții sînt o adevărată delicatesă.
Este că băuturile răcoritoare, carbogazoase sau nu, chiar ne pot îmbolnăvi de cancer. Vă promiteam într-un post anterior (în care vorbeam despre efectele incredibil de nefaste pentru sănătate ale unei singure sticle de băutură răcoritoare) că vom face această demonstrație. Să o luăm aşadar metodic, de la o margine.