“Aș face orice ca să mă vindec!” Lucrul pe care îl spun sau îl gîndesc la un moment dat cei mai mulți – dacă nu toți – dintre oamenii puși în fața unui diagnostic de cancer. Este așa-numita fază de “negociere”, unul dintre stadiile – identificate de către renumita cercetătoare elvețiană Elisabeth Kübler-Ross în modelul cu același nume – prin care trec pacienții cu boli terminale în procesul de acceptare a situației și de adaptare la consecințele acesteia.
Închei mica epopee de început de secol 21 cu cîteva runde dintr-un adevărat turnir al ideilor pe care cei doi aprigi și ireconciliabili oponenți le-au schimbat cu această ocazie. “McDonald’s nu se potrivește cu brandul de sănătate și bunăstare din Loma Linda” spune doctorul Wayne Dysinger, șeful catedrei de medicină preventivă a facultății de medicină.
Revin la povestea asaltului McDonald’s asupra micii comunități din Loma Linda. Care comunitate, cu ideile ei fixe despre ce înseamnă o viață sănătoasă, nu vrea decît să fie lăsată în pace. Pentru că, desuete sau nu, aceste concepții i-au adus micului oraș californian (circa 21.000 de suflete) un nesperat loc în clubul extrem de select al așa-numitelor “zone albastre”.
După ce a fost nevoit să plece cu coada între picioare din Bolivia, McDonald’s se mai împiedică o dată rușinos, de data asta chiar în bătătura proprie. Loma Linda este un orășel din California, Statele Unite, al cărui nume în spaniolă înseamnă chiar “Colina frumoasă”. Se pare însă că nu numai frumoasă, ci și sănătoasă, devreme ce locuitorii ei – o comunitate adventistă – țin la (cel mai) mare preț sănătatea lor.
Scriam în octombrie anul trecut despre Pinktober în Fiji (marcarea lunii pentru conștientizarea cancerului de sîn). Mărturisesc privind în urmă că nu mi-a fost atunci prea clar de ce, dintre toate țările lumii, fusese aleasă de către agențiile de știri pentru marcarea momentului o minusculă insulă de la capătul Pămîntului.
Am construit acest proiect din dorința de a aduce vorbitorilor de limba română o resursă de informare despre cancer cît mai completă și cît mai obiectivă. O resursă căreia eu – și, sînt sigur, foarte mulți conaționali afectați de cancer – îi resimțim încă lipsa.
Lucica Bunghez este un nume care nu spune nimic celor mai mulți dintre noi. Cu atît mai puțin avem, cei mai mulți, cunoștință despre evenimentul pe care îl sărbătorește ea astăzi. Acum opt ani, Lucica pierdea, în decurs de doar cîteva ore, două treimi din greutate.
Păi da, că după semnalul îngrijorător dat de francezi, urmat de reacția promptă a brazilienilor, americanii au realizat că au și ei aceeași problemă (în fond, firma franceză producătoare a, mai nou, hulitelor implanturi mamare era numărul trei mondial la data izbucnirii scandalului). Iar cum la ei nu se pune problema ca statul să ramburseze ceva (decît, eventual, în urma unui răsunător proces preluat de toate rețelele mari de televiziune, reflectat apoi într-un best-seller literar urmat de o strălucitoare ecranizare la Hollywood) au venit cu o altă propunere.
Da, da, ați înțeles bine. Asta pentru că, foarte probabil, bătrînul Mac va fi trebui să le vorbească cetățenilor ruși pe limba lor. Mai exact, să le spună acestora de-a fir a păr ce conțin produsele pe care el le comercializează drept mîncare.
Sau, ca să îi citez pe autori – un grup de cercetători suedezi – și în același timp să parafrazez un tip de anunț care tot apare de o bună vreme pe la televiziuni, “consumul de bacon și cîrnați dăunează grav sănătății”. În sensul că îi poate provoca tot felul de neajunsuri și, mai ales, cancer. Deocamdată, dovedită (sau sugerată, cum precaut se exprimă aceeași cercetători) este doar legătura dintre aceasta (carnea procesată) și cancerul de pancreas.
Și nu, nu mă refer la carnaval, chiar dacă acțiunea se petrece în Brazilia. Care Brazilie a lăsat pentru moment la o parte ritmul de samba și își adaptează pașii la cel de șansonetă. Asta pentru că, atenți la evoluțiile muzicale (și nu numai) de peste ocean, brazilienii au sesizat imediat falsetto-ul guvernului francez provocat de scandalul implanturilor mamare defectuoase.
Un copil de opt ani moare de cancer. Se întîmplă peste tot în lume, din păcate. Doar că apoi părinții sînt acuzați de omor involuntar. De data asta se întîmplă în America. Dar de ce se fac vinovați respectivii, de fapt?
Tocmai ce a fost descoperită gena responsabilă pentru cancerul de plămîni. “Un mare pas înainte către găsirea unui leac pentru această boală”, cred cei care au identificat-o, altfel niște respectabili cercetători din Singapore. Uitînd (sau prefăcîndu-se a uita) că, deși au mai tot fost descoperite gene responsabile pentru felurite alte forme de cancer, nu sîntem deloc mai aproape de a le vindeca nici măcar pe acestea.
Cum o fi să te culci și cînd te trezești să descoperi că ești de trei ori mai … ușor? Nu, nu e vorba despre nici o rețetă ultra-super-miraculoasă de slăbire. Ci de experiența prin care e trecut acum cîteva zile un vietnamez care, în urma unei operații care a durat mai mult de 13 ore, a rămas fără 82 de kilograme din … propriul său corp.
Zilele trecute, în timp ce răsfoiam prin CNN & Co., am dat peste o știre care mi-a trezit interesul. Sub un titlu bombastic (15 top killers of Americans – “Primii 15 ucigași ai americanilor”) erau prezentate primele 15 – ca număr – cauze de deces în rîndul locuitorilor Statelor Unite. Pe un deloc onorant loc 2, imediat după bolile cardio-vasculare, se lăfăia … cancerul (sau, mă rog, multitudinea de boli maligne reunite sub acest nume generic).
Spuneam, în ultimele zile ale anului trecut, că America mai pierde un război. Un război dus împotriva unui inamic cel puțin la fel de eluziv ca și terorismul împotriva căruia s-a înverșunat în ultimii ani. Un război (termen care mie nu îmi place, dar care se pare că pe ei îi coafează teribil) dus de data asta pentru viață, în competiția acesteia cu cancerul.
Hugo Chavez este un personaj colorat, fără doar și poate (nu știu cît din această faimă se datorează meritelor personale și cît influenței “binevoitoare” a canalelor mediatice internaționale, dar asta e o altă poveste). Zilele trecute, în urma anunțului că (și) președinta Argentinei, Cristina Kirchner, este bolnavă de cancer, Hugo a opinat că aceasta (respectiv, “înlesnirea” îmbolnăvirii de cancer a liderilor politici incomozi) ar putea fi o nouă armă de luptă politică folosită de SUA, prin brațul ei internațional numit CIA*.
Care are prin urmare șanse tot mai mari ca, pînă la Marea Trecere, să rămînă acolo unde îi este locul. Testul anual (la americani) de depistare a cancerului de prostată (PSA – Prostate Specific Antigen, sau, în dulcele grai, Antigenul specific al prostatei) nu salvează vieți. Au demonstrat-o 76.000 de bărbați urmăriți între 10 și 13 ani pentru acest lucru.
Faptul că marketingul e considerat o știință nu îi împiedică deloc pe cei care îl slujesc ca, în căutarea succesului, să recurgă la practici care țin mai degrabă de religie. Astfel, una dintre metodele folosite pentru construirea unui brand de succes – fie el un produs sau chiar o companie – este crearea în jurul acestuia a unui mit.
Mă opresc asupra acestei știri doar pentru a face un comentariu amar. Știrea (la prima vedere bună) este că o companie farmaceutică sud-coreeană a primit aprobarea pentru a produce și comercializa primul medicament anti-leucemic dezvoltat vreodată de o țară asiatică.
